x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: "Liderii PDL se comportă ca Hitler în buncăr, în 1945"

Ponta: "Liderii PDL se comportă ca Hitler în buncăr, în 1945"

10 Noi 2012   •   18:01
Ponta: "Liderii PDL se comportă ca Hitler în buncăr, în 1945"
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Târgovişte, că liderii PDL "se comportă ca Hitler în buncăr, în 1945", întrucât speră ca PSD şi PNL să se certe între ele, însă el şi Crin Antonescu vor câştiga alegerile parlamentare, vor rămâne lideri, iar cearta nu va mai avea loc.

"Cei de la PDL se comportă ca Hitler în buncăr, în 1945. Şi Hitler, atunci, spunea că o să se certe americanii cu ruşii, englezii. Spera, dar nu s-a întâmplat. Nu se va întâmpla nici lucrul acesta. Nu se va certa PSD cu PNL şi eu nu cred că va fi nicio criză, nici în PSD, nici în PNL. Am văzut că moare de grija mea domnul Lăzăroiu, apreciez grija pentru mine şi mă bazez pe o chestiune simplă de logică politică: niciun lider politic care îşi duce partidul la victorie nu are nicio problemă în partid. Cei care îşi duc partidele la înfrângere pierd funcţia de lider. Motiv pentru care domnul Antonescu şi cu mine, câştigând alegeri în acest an şi în decembrie, o să rămânem lideri", a declarat Victor Ponta.

×