x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Nu am văzut niciodată o coloană oficială atât de mare ca a lui Iohannis

Ponta: Nu am văzut niciodată o coloană oficială atât de mare ca a lui Iohannis

10 Apr 2016   •   16:03
Ponta: Nu am văzut niciodată o coloană oficială atât de mare ca a lui Iohannis

 Fostul premier Victor Ponta a criticat duminică felul în care preşedintele Klaus Iohannis foloseşte coloana oficială pentru a se deplasa la sfârşit de sfârşit de săptămână la Sibiu. 

"Eu nu înţeleg de ce îl huiduie oamenii pe Iohannis doar pentru că stau blocaţi în trafic, din Militari pe Valea Oltului şi până în Sibiu! Dl. Iohannis le-a spus de mult că va face "un altfel de politică"! Şi se ţine de cuvânt, chiar face totul altfel: Am participat la multe evenimente oficiale alături de preşedinţii României (Iliescu şi Băsescu) şi nu am văzut niciodată o coloană atât de mare; total inutilă dacă nu eşti preşedintele SUA, Rusia sau China!", a scris Ponta pe contul său de Facebook. 

Totodată, fostul premier afirmă că, din câte cunoaşte "niciun preşedinte (nici măcar Barack Obama) nu pleacă în deplasări private (adică în weekend acasă) cu sistem identic de protecţie ca la evenimentele oficiale". 

"Conform legislaţiei în vigoare şi regulamentelor SPP, dispozitivul de protecţie şi coloana oficială este identic pentru Preşedinte şi pentru Prim-ministru. După cum ştiţi foarte bine, eu am mers timp de 4 ani cu o SINGURĂ maşină de protecţie alături de Dusterul în care mă aflam eu (nefiind aşa disperat să îmi cumpăr din bani publici un Mercedes blindat). Această situaţie de normalitate este valabilă şi pentru premierul Boc sau pentru premierul Cioloş, pe care nu îl veţi vedea blocând traficul cu 10 maşini după el!", mai afirmă Ponta. 

Potrivit fostului şef al Guvernului, concluzia ar fi "să ne bucurăm când Dl. Iohannis este în Florida (cu mulţi "bodyguards" plătiţi tot din bani publici) sau în deplasări aşa zis oficiale care durează dublu decât timpul petrecut vreodată la birou - aşa avem trafic mai bun în Bucureşti şi pe Valea Oltului! Şi se ţine de cuvânt - "un altfel de politică"!". 

Victor Ponta face referire, în postarea sa, la o înregistrare video apărută pe internet cu o coloană oficială care blochează traficul pe Bulevardul Iuliu Maniu, în cartierul Militari, pentru a se deplasa. 

 

Sursa: AGERPRES 

×