x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Nu poţi să guvernezi fără vot în Parlament

Ponta: Nu poţi să guvernezi fără vot în Parlament

28 Aug 2019   •   20:32
Ponta: Nu poţi să guvernezi fără vot în Parlament

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a comentat, miercuri, mesajul preşedintelui Klaus Iohannis ca Guvernul să obţină o nouă confirmare în Parlament şi a amintit că aşa a făcut şi el când era prim-ministru, considerând că nu se poate guverna fără un vot în Parlament la schimbarea structurii politice a Executivului.

"Domnul Iohannis a transmis câteva mesaje. Doamna Dăncilă trebuie să meargă în Parlament, asta tot spun de câteva zile, pentru că am fost în situaţia asta. Am fost prim-ministru, a ieşit PNL de la guvernare, m-am dus în Parlament şi am obţinut votul. După aceea, a ieşit UDMR de la guvernare, am cerut votul. Nu poţi să guvernezi fără să ai un vot când se schimbă structura politică. Al doilea mesaj pe care l-a transmis domnul Iohannis este legat de ceea ce se spunea (...) că e un blat cu Viorica Dăncilă. Domnul Iohannis ne-a arătat clar că nu e şi că cei care îi spun Vioricăi Dăncilă 'lasă că avem noi înţelegere cu Iohannis' au dezinformat-o. Şi trei, că trebuie să avem cât mai repede un guvern stabil, competent şi care să se apuce de treabă. Povestea USR că se spală pe mâini, că ei nu intră la guvernare decât după anticipate este o păcăleală pentru alegătorii lui, nu este o soluţie reală la problema noastră", a declarat Ponta la România Tv.

El a apreciat că Viorica Dăncilă nu are experienţă în Parlament şi se lasă 'păcălită foarte uşor'.

"Logic şi de bun simţ este: a ieşit cineva din compoziţie, m-am dus la vot. Negocierile sunt înainte, că dacă nu faci 233 de voturi, cum să negociezi după. Ar trebui înainte, doamna Dăncilă. Am văzut că nici nu are experienţă, nu a fost parlamentar. (...) I-ar trebui vreo 40 de parlamentari. Ce o să facă? O să ia 40 de parlamentari de la Opoziţie să-i pună miniştri pe toţi? E nerealistă chestia asta. (...) Doamna Dăncilă se lasă păcălită foarte uşor. În PSD sunt foarte mulţi oameni care ştiu că pot să-i ia locul dacă nu intră în turul 2 şi nu o să intre în turul doi", a adăugat Ponta.

Potrivit acestuia, Viorica Dăncilă nu trebuia să candideze la prezidenţiale, ci să se ocupe de conducerea partidului şi a Guvernului.

"Dacă Dăncilă nu mai candidează, suntem dispuşi să votăm un guvern restructurat. Dacă se restructurează Guvernul, se face un guvern jumătate, să mai deparazităm (...), da, de ce să nu susţinem", a mai spus Ponta, întrebat în ce condiţii ar susţine Guvernul.

Ponta a mai apreciat că "dacă PNL şi USR semnează un acord cum avea USL, atunci au şanse, altfel înseamnă că fac o scenetă şi nu vor să treacă moţiunea, nu vor să guverneze".

"Doamna Dăncilă, dacă nu vrea să facă restructurare şi să lase asta cu candidatura la prezidenţiale, înseamnă că nu vrea să guverneze serios, iar PNL şi USR, dacă nu fac un acord clar, cu program, cu tot ce trebuie, sunt la fel de vinovaţi", a susţinut Ponta.

Declaraţia sa vine în contextul în care, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Guvernul are nevoie de o nouă confirmare în Parlament şi a solicitat ca această procedură să fie declanşată, el respingând, totodată, propunerile de remaniere înaintate de premierul Viorica Dăncilă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ponta