x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă votul prin corespondenţă

Ponta: Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă votul prin corespondenţă

03 Oct 2011   •   11:01
Ponta: Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă votul prin corespondenţă

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca reprezentantii Opozitiei vor pleca din toate functiile detinute daca Puterea va adopta Legea votului prin corespondenta.

"Plecam din toate functiile daca se adopta legea votului prin corespondenta. Nu sa mai stam in Parlament, dar nu are rost nici sa candidam", a spus Ponta, potrivit Mediafax. El a comentat declaratia unui senator PNL, Cornel Popa, potrivit careia parlamentarii Opozitiei ar trebui sa demisioneze in bloc in urma numirilor recente facute de actuala putere la o serie de institutii controlate de Parlament.

Si presedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat in favoarea unor actiuni parlamentare "radicale" ale Opozitiei, mergand pana la parasirea Parlamentului, el opinand ca trebuie vazut "unde si cand" se pot face astfel de demersuri.

Senatorul liberal Cornel Popa a anuntat ca va propune colegilor din USL sa demisioneze in bloc din ambele camere ale Parlamentului, deoarece majoritatea parlamentara "nu mai pastreaza nici macar aparentele democratiei".

"Voi propune colegilor din PNL si USL ca de luni sa incepem o greva parlamentara, sa ne dam demisia in bloc din acest Parlament care este tot mai lipsit de democratie, care nu se mai sinchiseste sa pastreze nici macar aparentele democratiei", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, senatorul liberal Cornel Popa.

×