x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Primim, dacă liberalii vor să ne cedeze funcţia de ministru de Interne

Ponta: Primim, dacă liberalii vor să ne cedeze funcţia de ministru de Interne

de Agerpres    |    10 Feb 2014   •   20:49
Ponta: Primim, dacă liberalii vor să ne cedeze funcţia de ministru de Interne
Sursa foto: Ponta: Primim, dacă liberalii vor să ne cedeze funcţia de ministru de Interne

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democraţii acceptă, dacă PNL doreşte să cedeze funcţia de ministru de Interne.
'Azi nu s-a discutat la USL absolut deloc de preluarea funcţiei de ministru de Interne de către noi, de către USD. Nu am cerut-o şi nici nu se punea problema pentru că eu cu asta am început discuţia azi: 'Domnule Iohannis, aş vrea să vă propun ministru de Interne azi' şi a fost 'nu, mai încolo'. Dar, dacă vor să ne-o dea liberalii, acceptăm' , a spus Ponta la România TV. Întrebat ce ar oferi social-democraţii în schimbul Ministerului de Interne, premierul a răspuns: 'Nu trebuie să dăm neapărat ceva în schimb. Dacă-l dau, primim cu plăcere'.

El a insistat, însă, că o discuţie pe acest subiect nu a avut loc în negocierile cu PNL.

'Nu s-a discutat, domnul Iohannis chiar e un om serios şi astăzi a venit să fie ministru de Interne. Adică ce, seara nu mai e ministru?!', s-a întrebat retoric Victor Ponta.

Declaraţiile premierului au venit în contextul în care moderatorul i-a spus premierului că liderul PNL, Crin Antonescu, ar fi declarat că, în negocierile de luni din interiorul USL, Victor Ponta i-a dat de înţeles că PSD ar dori Ministerul de Interne.

×