x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Prognozele pe care se bazează bugetul pe 2019 - nerealiste în privinţa creşterii economice, deficitului şi inflaţiei

Ponta: Prognozele pe care se bazează bugetul pe 2019 - nerealiste în privinţa creşterii economice, deficitului şi inflaţiei

13 Feb 2019   •   20:35
Ponta: Prognozele pe care se bazează bugetul pe 2019 - nerealiste în privinţa creşterii economice, deficitului şi inflaţiei

Deputatul Victor Ponta a afirmat, miercuri, în plenul Parlamentului, că bugetul de stat pe acest an se bazează pe prognoze nerealiste privind creşterea economică, inflaţia şi deficitul, menţionând că observaţiile sale nu sunt critici la adresa ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.

"Vreau să nu luaţi observaţiile noastre şi amendamentele ca pe nişte critici la adresa domnului ministru Teodorovici. Nu vor fi critici, domnule ministru, o să vă rog doar să le transmiteţi lui Darius Vâlcov, ci elemente care ţin de experienţă, de faptul că am lucrat împreună cu doamna Pescaru (...) şi alături de o parte din cei din Pro România atunci când făceau, alături de domnul Teodorovici şi de mine, bugete serioase. Avem următoarele observaţii legate de fond: în primul rând, faptul că, din tot ceea ce noi am aflat, prognozele pe care se bazează bugetul sunt nişte prognoze nerealiste legate de creşterea economică, de inflaţie şi de deficit. S-a mai întâmplat în România acest lucru în anul 2008. Ministerul de Finanţe prevedea pentru 2009 creştere economică, deficit scăzut şi a fost un dezastru în 2009. Deci, se mai întâmplă acest lucru. Sper să nu se întâmple şi în acest an. Nu mai este acelaşi ministru, dar totuşi sperăm că de data aceasta aceste prognoze exagerat de optimiste să nu se dovedească în a doua parte a anului ca având un impact semnificativ major asupra veniturilor", a spus Ponta.

El a adăugat că, în ceea ce priveşte veniturile, sunt câteva surse "evident" nerealiste.

În opinia sa, "modul în care au fost făcute bugetele pentru autorităţile locale îi transformă pe aceştia în nişte sclavi ai ministerului".

"Vreau să fie foarte clar: am construit buget alături de Asociaţia Municipiilor, a comunelor, alături de cei care sunt azi aici, şi nu a existat niciodată o nemulţumire şi o critică aşa cum sunt azi", a adăugat fostul premier.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ponta buget nerealist