x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Referitor la descentralizare, vom face exact cum vor spune cei nouă judecători ai Curţii

Ponta: Referitor la descentralizare, vom face exact cum vor spune cei nouă judecători ai Curţii

de Agerpres    |    03 Feb 2014   •   17:23
Ponta: Referitor la descentralizare, vom face exact cum vor spune cei nouă judecători ai Curţii
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă motivarea CCR privind proiectul de lege referitor la descentralizare şi a spus că USL va acţiona exact cum vor spune cei nouă judecători ai Curţii.

'Aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale, care undeva anul ăsta, pentru un an, doi, cinci, şapte, o să vină. Noi suntem răbdători. (...) Aşteptăm decizia Curţii. Vedem cum trebuie să facem. Eu sunt convins că cei nouă judecători ne vor spune cum trebuie să facem ca să fie legea constituţională şi exact aşa facem, ca să nu mai fie probleme', a afirmat, luni, Ponta la Parlament.

Întrebat dacă proiectul va intra într-o dezbatere parlamentară, într-o comisie specială, aşa cum şi-a dorit Opoziţia, Ponta a răspuns: 'Care opoziţie? Cine e opoziţia? Opoziţia lui Udrea la Blaga sau opoziţia lui Blaga la Udrea? N-avem opoziţie. Avem nişte scandalagii. Eu vorbesc de lucruri serioase. Descentralizarea este un principiu corect, fundamental pe care îl susţinea, pe vremuri, şi PDL, când erau mai serioşi'.

Ponta: Cu descentralizarea vom face exact aşa cum spune CCR ca să nu mai fie probleme

×