x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta îi răspunde lui Băsescu: Interesul naţional nu poate fi negociat şi nu poate fi supus niciunui compromis

Ponta îi răspunde lui Băsescu: Interesul naţional nu poate fi negociat şi nu poate fi supus niciunui compromis

20 Noi 2012   •   10:32
Ponta îi răspunde lui Băsescu: Interesul naţional nu poate fi negociat şi nu poate fi supus niciunui compromis
Sursa foto: Intact Images/Dragos Stoica
UPDATE 13:26 - Premierul Victor Ponta se adresează plenului reunit al celor doua Camere ale Parlamentului pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului cu privire la pozitia pe care Romania trebuie sa o adopte la reuniunea Consiliului European de la sfarsitul acestei saptamani.

Cele mai importante declaraţii ale premierului Victor Ponta:


- Doresc să spun că acest subiect, cadrul financiar multianul, bugetul UE pentru 2014-2020, este un subiect de maximă importanţă. În funcţie de deciziile care se vor adopta în perioada următoare, fiecare agricultuor va şti ce sprijin primeşte, fiecare organizaţie neguvernamentală poate să afle pe ce tipuri de programe de finanţare se poate baza. Este un subiect care influenţează viaţa fiecărui cetăţean român

- Această informare a membrilor Parlamentului este procedura folosită în toate statele de drept. Fiecare premier, înainte de amerge să-şi reprezinte ţara, informează şi cere sprijinul Parlamentului naţional. Nimeni nu participă la Consiliul European reprezentându-se doar pe sine. Principalele elemente ale poziţiei României nu sunt secrete şi nu trebuie să fie secrete, apanajul unui singur om sau al unui cerc restrâns de oameni

- Guvernul României a întocmit documentaţia necesară referitoare la sumele care trebuie alocate în perioada 2014 - 2020. Barroso a prezentat o propunere pe care guvernele din "Prietenii coeziunii" au susţinut-o şi care a primit sprijinul Parlamentului Europeam. Din păcate, dincolo de această propunere pe care Guvernul României o susţine, există o altă propunere a preşedintelui Consiliului European, van Rompuy, care prevede noi condiţii care pentru România şi pentru Guvernul României va avea ca efect reducerea capacităţii noastre de a absoarbe aceste fonduri

- Aceste noi condiţii înseamnă reducerea nivelului de cofinanţare a proiectelor UE de la bugetul comunitar de la 85% la 75% (ceea ce ar impune costuri suplimentare în bugetul României de 6 miliarde euro), trecerea taxei pe valoarea adăugată în categoria cheltuielilor neeligibile (ceea ce presupune alte cheltuieli suplimentare din bugetul naţional de 12 miliarde euro) şi reducerea avansurilor plătite din fonduri europene de la 7% la 2%

- Subiectul este mult mai important decât un simplu conflict intern în campania electorală. Singurul punct în care mă despart de viziunea preşedintelui României este acela că interesul naţional nu poate fi negociat şi nu poate fi supus niciunui compromis. Mă consider responsabil de modul în care România are aliaţi în apărarea acestor interese legitime

................................

Victor Ponta se va adresa astăzi Parlamentul reunit în şedinţa comună. Premierul va vorbi despre poziţia României în privinţa bugetului UE 2014-2020. Liderul Executivului doreşte ca România să se opună micşorării bugetului Uniunii Europene în cadrul Consiliului European de la sfârșitul săptămânii, unde țara noastră este reprezentată de către preşedintele Traian Băsescu.

În aceste sens, premierul a adresat luni o scrisoare Birourilor Permanente reunite ale celor două camere, cu solicitarea de a vorbi parlamentarilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, că şedinţa de plen reunit pentru mesajul premierului a fost convocată pentru marţi, de la ora 13.00, urmând ca după prezentarea poziţiei Guvernului să aibă loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European.

"Fac un apel la toţi senatorii şi deputaţii care sunt încă în exerciţiul mandatului să vină mâine la ora 12.00 la Camera Deputaţilor şi la ora 13.00 la plenul reunit pentru a-şi exercita dreptul de vot şi a participa la aceste două dezbateri extrem de importante", a declarat Zgonea.

Pe de altă parte președintele PDL, Vasile Blaga, consideră inutilă ședința plenului reunit, atâta timp cât CCR a decis ca șeful statului să reprezinte România în relațiile internaționale.

"Este o pierdere de vreme ca să participăm la o astfel de şedinţă. A mai avut loc una în care nici măcar nu s-a făcut o rezoluţie", a precizat Blaga întrebat în legătură cu propunerea privind o şedinţă comună a Parlamentului pentru Consiliul European.

Blaga a spus că deja Curtea Constituţională s-a pronunţat "extrem de drept şi de clar" în această privinţă, arătând că preşedintele este reprezentantul României la Bruxelles. "Mai departe este clar. Pe cine să reprezinte Ponta la Bruxelles? La ce se pricepe? Fondurile au fost blocate din cauza lui", a adăugat Blaga.

Întrebat dacă parlamentarii PDL vor participa la o astfel de şedinţă comună a Parlamentului, Blaga a răspuns: "O să discut cu grupurile parlamentare. Părerea mea este că pierdem vremea".



×