x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta se va întâlni în SUA cu reprezentanţii Chevron şi vicepreședintele Joe Biden

Ponta se va întâlni în SUA cu reprezentanţii Chevron şi vicepreședintele Joe Biden

18 Oct 2013   •   17:55
Ponta se va întâlni în SUA cu reprezentanţii Chevron şi vicepreședintele Joe Biden

Premierul Victor Ponta va efectua, în perioada 21-23 octombrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, pe agenda vizitei fiind programate întâlniri cu vicepreședintele american Joe Biden, la Casa Albă, cu secretarii de stat cu rang de ministru pentru Comerț și Energie, precum și cu reprezentanții companiilor americane ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM și HP, informează agerpres.ro.

"Consider că este extrem de important, strategic, ca România să-și păstreze, să-și consolideze și să ofere o perspectivă de viitor a relației noastre speciale, a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii", a declarat, vineri, la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta.

De asemenea, premierul se va întâlni și cu șeful Băncii Mondiale. Șeful Guvernului va fi însoțit în vizita oficială din SUA de miniștrii pentru Energie, Externe, Mediu și Educație.

Victor Ponta a precizat că este pentru prima dată în 10 ani când un prim-ministru merge într-o asemenea vizită.

"Îmi doresc ca de acum încolo reprezentanții statului român să aibă relații cât mai strânse, în perioade de timp cât mai scurte, cu reprezentanții oficiali ai statului american", a adăugat premierul.

Premierul a mai adăugat că în cursul acestei zile (vineri n.r.), în funcție de diferența de fus orar, va avea loc și întâlnirea ministrului Apărării, Mircea Dușa, cu omologul său american.

"Obiectivele noastre sunt reafirmarea parteneriatului strategic politic și militar și perspectivele de colaborare în perioada următoare, dar și parteneriatul economic, pentru că vizita are și o importantă componentă economică, respectiv întâlniri cu reprezentanții marilor companii care au investit deja în România sau eventual au planuri de investiții, vorbesc de trei domenii importante: energie, IT și industria de utilaje și tehnologii moderne. De asemenea, vom avea întâlniri în cadrul Congresului cu acei reprezentanți care au drept sarcină directă modificarea legislației ce va permite pe viitor includerea României în programul Viza Waiver", a completat Ponta.

El a prezentat, pe zile, cele mai importante puncte ale programului vizitei sale în SUA.

Astfel, luni va avea loc întâlnirea cu reprezentanții companiilor ExxonMobil, Chevron, Motorola, IBM și HP, urmată de două întâlniri cu miniștrii-secretari de stat pentru Comerț și Energie.

Marți este programată o întâlnire cu președintele Băncii Mondiale și întâlnirea oficială la Casa Albă cu vicepreședintele Joe Biden.

Miercuri va avea loc o ceremonie pentru semnarea acordului de cooperare cu muzeul Holocaustului. 

×