x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta si Gusa s-au retras din fruntea APT

Ponta si Gusa s-au retras din fruntea APT

02 Feb 2004   •   00:00

Seful Organizatiei de Tineret a PSD, Victor Ponta, si Cozmin Gusa, membru al Biroului Permanent National al PD, s-au retras din conducerea Asociatiei pentru Promovarea Tinerilor (APT). Cei doi urmeaza sa fie simpli membri ai organizatiei. Ponta ne-a declarat ieri ca a propus aceasta masura pentru ca activitatile APT sa nu fie politizate de acum incolo. Noul presedinte al APT este Gabriel Zbarcea, asociat la biroul de avocatura Musat&Asociatii, care nu este implicat politic. (Silviu Sergiu)



×
Subiecte în articol: politic