x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Sper ca prim-ministrul Grindeanu să-şi continue activitatea, să nu ne facem de râs

Ponta: Sper ca prim-ministrul Grindeanu să-şi continue activitatea, să nu ne facem de râs

13 Iun 2017   •   11:51
Ponta: Sper ca prim-ministrul Grindeanu să-şi continue activitatea, să nu ne facem de râs

Deputatul social-democrat Victor Ponta a declarat marţi că susţine guvernul şi speră ca prim-ministrul Sorin Grindeanu să-şi continue activitatea şi "să nu ne facem de râs".

"Sper ca prim-ministrul Grindeanu să-şi continue activitatea şi să nu ne facem de râs. După ce anul trecut ne-am făcut de râs, PSD-ul vorbesc, eu nu, că n-am votat, susţinând guvernul Cioloş, acum nu vreau să ne facem de râs că ne dăm jos guvernul nostru PSD", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului, înainte de a intra la o dezbatere pe tema aderării României la zona euro.

Precizarea lui Ponta a venit după o întrebare referitoare la cererea de demisie a lui Sorin Grindeanu pe care ar fi formulat-o preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu o seară în urmă.

Întrebat dacă sunt motive reale pentru ca guvernul Grindeanu să plece de la Palatul Victoria, Victor Ponta a răspuns negativ.

"Niciunul. Motivele personale în politică sunt foarte greşite când le aplici", a spus fostul premier.

Întrebat ce poate fi făcut în cazul în care premierul refuză să-şi dea demisia, Ponta a spus că guvernul este al României, "nu e nici al Teleormanului, nu e pe persoană fizică".

"Să se obişnuiască cu ideea că guvernul este al României, nu e nici al Teleormanului, nu e pe persoană fizică, şi că guvernul trebuie să facă treaba pentru România. Deocamdată, dacă sunt probleme cu miniştrii, să-i schimbe pe miniştrii care nu sunt buni", a susţinut deputatul social-democrat.

Ponta a afirmat că susţine actualul guvern.

'Ştiţi ce era haios, că prin februarie-martie mi se spunea că nu susţin Guvernul, eu susţin Guvernul, văd că alţii îl atacă", a mai precizat Ponta.

Întrebat dacă un nou guvern PSD ar mai avea aceeaşi credibilitate, Ponta a răspuns: "Categoric nu. Şi nu ar mai avea aceeaşi credibilitate PSD-ul, care îşi dă jos propriul guvern, unde aţi mai auzit aşa ceva, la PNŢCD, nu? În 1999. Păi noi suntem PNŢCD, ce e asta?", a afirmat Victor Ponta.

El a spus că 'orice schimbare e bună dacă aduci pe cineva mai bun'.

"Miniştrii care nu şi-au făcut treaba şi pe care oricum nu i-a pus Grindeanu, i-a pus Dragnea pe miniştrii ăia care nu şi-au făcut treaba, îi schimbă cu unii mai buni. Eu sunt de părere că orice schimbare e bună dacă aduci pe cineva mai bun, dacă aduci pe cineva mai rău, mai bine lasă-l pe ăla", a mai precizat Ponta.

Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că nu va participa la şedinţa Comitetului Naţional Executiv a social-democraţilor pentru nu a fost invitat.

"Nu m-a invitat nimeni la CEx şi nu mă duc nicăieri neinvitat", a spus Ponta. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: victor ponta