x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul a transmis preşedintelui propunerile de numire a noilor miniştri

Premierul a transmis preşedintelui propunerile de numire a noilor miniştri

17 Apr 2019   •   20:45
Premierul a transmis preşedintelui propunerile de numire a noilor miniştri

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri seară, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, premierul a transmis către Administraţia Prezidenţială propunerea de revocare a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi a ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, anunţă Guvernul, într-un comunicat.

Pentru Ministerul Justiţiei a fost propus deputatul Eugen Nicolicea; pentru Ministerul Fondurilor Europene - deputata Oana Florea, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni - senatorul Tit-Liviu Brăiloiu.

AGERPRES

×