x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Cioloş a acceptat demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Premierul Cioloş a acceptat demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

01 Sep 2016   •   20:00
Premierul Cioloş a acceptat demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat joi demisia lui Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

"Prim-ministrul Dacian Cioloş a acceptat demisia domnului Petre Tobă din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Până luni, 5 septembrie, premierul va înainta preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de înlocuire la conducerea Ministerului Afacerilor Interne", se arată într-un comunicat al Guvernului, remis joi AGERPRES. 

Anterior, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a anunţat că a decis să îşi prezinte demisia din funcţie pentru a evita implicarea MAI într-un scandal public în prag de alegeri. 

"Am decis să-mi prezint demisia primului-ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate 'secret de stat'", afirmă Petre Tobă, într-o declaraţie transmisă AGERPRES. 

Joi, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea preşedintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI. 

Solicitarea referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de Tobă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în 1 aprilie 2016, în contextul în care la DNA se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (n.r - prin care au fost trimişi în judecată Gabriel Oprea şi alte persoane), acesta, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente.

www.agerpres.ro

×