x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Dăncilă, la Sâmbra Oilor: Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată

Premierul Dăncilă, la Sâmbra Oilor: Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată

12 Mai 2019   •   15:25
Premierul Dăncilă, la Sâmbra Oilor: Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată

Premierul Viorica Dăncilă a declarat duminică, la Huta Certeze, că pleacă "încărcată pozitiv" după participarea la sărbătoarea Sâmbra Oilor.

"Plec încărcată pozitiv, mult mai încărcată, pentru că am văzut că marea majoritate a oamenilor gândesc la fel ca noi. Marea majoritate a oamenilor iubesc aceste meleaguri, marea majoritatea a oamenilor iubesc România şi pentru aceşti oameni nu avem voie să fim obosiţi sau să nu punem în practică programul de guvernare. Avem atâţia oameni care ne susţin şi devenim mult mai puternici", a spus Viorica Dăncilă.

Ea i-a felicitat pe oşeni pentru că îşi păstrează tradiţiile.

"Vreau să vă felicit pentru că duceţi mai departe tradiţia, obiceiurile, cântecele şi portul nostru popular. Sunteţi un exemplu pentru mulţi şi sper ca cei care nu au învăţat nimic şi cei care se comportă într-un mod neadecvat la o sărbătoare atât de frumoasă să înveţe de la dumneavoastră ce este respectul şi ce înseamnă un bun român", a mai spus Dăncilă.

Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a subliniat la deschiderea oficială că această manifestare nu este o simplă sărbătoare.

"Sâmbra Oilor nu este doar o sărbătoare câmpenească sau un festival folcloric, este legământul pe care îl facem noi, toţi oşenii, an de an pe aceste meleaguri ca tot ce am construit cu trudă multă, cu muncă multă, cu multă dăruire să nu dăm uitării. De aceea şi acest festival este o dovadă, ca multe altele, că aici, în Ţara Oaşului, tradiţiile nu doar sunt păstrate, ci sunt promovate peste tot în lumea aceasta, de aceea oşenii sunt apreciaţi peste tot în lume, oriunde merg, prin hărnicia lor", a afirmat Aurelia Fedorca.

Alături de premierul Viorica Dăncilă la sărbătoare au participat ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, cel al apărării, Gabriel Leş, al sănătăţii, Sorina Pintea, dar şi fostul preşedinte Traian Băsescu, Corina Creţu, Daniel Constantin, Vasile Blaga, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Sâmbra Oilor este cel mai important eveniment folcloric al judeţului Satu Mare, fiind la origine un obicei păstoresc legat de ieşirea oilor la păşunat. Sâmbra înseamnă stabilirea cantităţii de lapte şi brânză ce îi revine fiecărui proprietar după trimiterea oilor în turmă pe perioada verii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dancila sâmbra oilor