x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, despre sesizarea privind validarea noului Guvern: E o situaţie absolut nouă

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, despre sesizarea privind validarea noului Guvern: E o situaţie absolut nouă

05 Mar 2014   •   10:16
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, despre sesizarea privind validarea noului Guvern: E o situaţie absolut nouă

Parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului. Sesizarea a ajuns aseară la CCR. Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat, în această dimineaţă, că sesizarea privind validarea de către Parlament a noului Guvern reprezintă o situație absolut nouă.

"Am primit aseară prin fax, încă nu am văzut-o, astăzi o s-o vedem şi o să putem spune mai multe. Până nu văd ce-i acolo, ce cer ei, e o situaţie nouă, vom vedea. Astfel de situaţii nu au mai fost, nu am mai avut. Sigur că am să vă spun imediat ce stabilim un termen, să veniţi să ne aşteptaţi", a declarat Zegrean, care a precizat că nu ştie cum trebuie să se procedeze în cazul în care, până CCR va da o soluţie în acest caz, interimatul unora dintre miniştri ar putea expira.

Preşedintele CCR a spus că în Constituţie nu se precizează câte ministere trebuie să aibă Guvernul. Astfel, potrivit lui Zegrean, până se va da o soluţie în dosar, rămâne în vigoare guvernul Ponta 2.

×