x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Iohannis a promulgat legea care modifică OUG privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care modifică OUG privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

26 Iul 2019   •   18:26
Preşedintele Iohannis a promulgat legea care modifică OUG privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea de modificare şi completare a OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Pe 3 iulie, această lege a fost adoptată de Senat în calitate de for decizional.

Potrivit unui amendament admis, cei care ocupă demnităţi publice au obligaţia să depună, la începutul oricărui mandat, o nouă declaraţie pe proprie răspundere că nu au avut niciun fel de legătură cu fosta Securitate, însă orice persoană poate verifica, la cerere, acest lucru.

"Persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţi ori funcţii, cu excepţia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, fac o declaraţie pe propria răspundere", precizează iniţiatorul.

Conform expunerii de motive a proiectului iniţiat de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care vizează modificarea OUG 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, "la mai bine de 27 de ani de la căderea regimului comunist în România încă mai există dispoziţii legale care, în ciuda scopului urmărit de ansamblul legii, permit ascunderea adevărului în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi; mai mult decât atât, aceste dispoziţii legale permit absolvirea persoanelor vizate de răspundere morală şi uneori chiar penală, lăsând nesancţionate declaraţii necorespunzătoare adevărului".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis securitate oug 24/2008