x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele ţării, dezamăgit de Cornel Şerban

Preşedintele ţării, dezamăgit de Cornel Şerban

de Violeta Fotache    |    28 Mar 2009   •   00:00

Şeful statului, Traian Băsescu, s-a declarat ieri dezamăgit că un ofiţer superior a încercat să facă trafic de influenţă uzând de numele preşedintelui României.



Declaraţia a fost făcută la Cotroceni, în conferinţa de presă ţinută împreună cu preşedintele Serbiei, Boris Tadic, după întâlnirea avută cu acesta. Deşi întâlnirea cu presa a fost organizată pentru declaraţia comună a celor doi preşedinţi, pe tema vizitei de stat pe care a Boris Tadic a efectuat-o în România, jurnaliştii români nu s-au putut abţine în a ridica întrebări în afara temei. Astfel, întrebat cum comentează afirmaţiile fostului şef al DGIPI, Cornel Şerban, potrivit căruia Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi stat la coadă ca să intre la omul de afaceri Puiu Popoviciu, preşedintele ţării s-a declarat dezamăgit. "Mai bine îmi puneaţi întrebarea asta când rămâneam singuri. Mă rog, nici nu ştiu cum pot să răspund. Îmi este mai uşor să vă spun că te aştepţi la minciună la un Vadim, la un ziarist chiar, dar la un ofiţer superior... A fost o extraordinară dezamăgire - un ofiţer superior care încearcă să facă trafic de influenţă uzând de numele preşedintelui României. Pentru mine asta este, dacă vreţi, dezamăgirea uriaşă, şi nu minciuna, cu minciuna m-am obişnuit, dar dezamăgirea uriaşă este că un ofiţer superior s-a pretat la aşa ceva. (...) Am crezut întotdeauna în corectitudinea militarilor", a spus Traian Băsescu. Şeful statului a adăugat că, în concluzie, legat de afirmaţiile lui Cornel Şerban, a simţit "o profundă dezamăgire".

Premierul Emil Boc a cerut ieri ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, să-l convoace pe consulul român la Milano, Tiberiu Dinu, luni 30 martie, la Palatul Victoria pentru a clarifica situaţia în cazul DGIPI, potrivit comunicatului oficial al Guvernului.

DGIPI - BOMBOANA OTRĂVITĂ
Liviu Dragnea şi-a amintit brusc că a renunţat la funcţia de ministru de Interne nu din pricina "constrângerilor bugetare", cum anunţase în februarie, ci din cauza problemelor numirilor de la DGIPI. Anunţul a fost făcut într-o declaraţie dată postului Realitatea TV.

"În perioada în care am fost ministru, au fost nişte propuneri la DGIPI, iar în Biroul Permanent al PSD a fost propus domnul Ionel Georgescu la DGIPI. Premierul Emil Boc nu a fost de acord cu această propunere, iar SRI şi DNA ar fi trebuit să-l informeze pe preşedintele ţării în legătură cu situaţia de la DGIPI", a afirmat ieri Liviu Dragnea.

Tot ieri, Miron Mitrea a declarat că DGIPI a fost ca o bomboană otrăvită pentru PSD. "Am pierdut doi miniştri din cauza bomboanei otrăvite DGIPI. Liviu Dragnea a demisionat din cauza serviciului secret de la MAI, iar Dan Nica nu poate fi fericit cu asemenea bombă în buzunar la DGIPI", a afirmat astăzi Miron Mitrea.

Curtea de Apel Bucureşti anunţase ieri că va face publică încheierea motivată a hotărârii de a nu-i aresta pe Puiu Popoviciu, Cornel Şerban şi Petru Pitcovici. Dar, până la închiderea ediţiei, acest lucru nu s-a întâmplat. Recursul împotriva acestui verdict urmează a fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai probabil săptămâna viitoare.

×
Subiecte în articol: politic DGIPI