Preşedintele, tot la mâna turului doi

Cu excepţia primelor alegeri libere din România, cele din 1990, când preşedintele a fost ales din primul tur de scrutin, în toate celelalte patru confruntări învingătorul a fost decis abia în turul doi. Explicaţia este prezenţa tot mai mică de la un scrutin la altul, căci, pentru a fi ales din primul tur, preşedintele ar trebui să întrunească cel puţin jumătate plus unu din voturile tuturor celor cu drept de vot. Şi referendumul este condiţionat tot de prezenţă.

Legea 370/2004 pentru alegerea preşedintelui stabileşte drept criteriu pentru desemnarea din primul tur a candidatului care ar obţine scaunul din dealul Cotrocenilor întrunirea de către acesta a unui număr de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din numărul total de alegători. În cazul alegerilor de ieri, în listele electorale permanente erau înscrişi 18.347.397 de alegători, deci o victorie din primul tur ar fi însemnat un necesar de voturi în favoarea unui candidat de minimum 9.173.700.

În condiţiile unei prezenţe la vot care, în decursul tuturor celor patru tururi de alegeri prezidenţiale din România de după 1992, s-a poziţionat, ca medie, în jurul a 65% din numărul total de alegători, şi a unui număr destul de mare de candidaţi, este explicabilă imposibilitatea ca un candidat să întrunească în primul tur cele 50% plus unu din numărul total de alegători. În acest caz, legislaţia prevede că lucrurile se tranşează într-un tur doi de scrutin, în care intră primii doi prezidenţiabili, în ordinea numărului de voturi obţinute.

În cazul acestui scrutin secundar, fotoliul prezidenţial se câştigă mult mai uşor, cu numai majoritatea voturilor celor care şi-au exprimat o opţiune. O privire retrospectivă asupra alegerilor prezidenţiale din România arată influenţa prezenţei asupra momentului desemnării ocupantului fotoliului prezidenţial.

DIN PRIMA ÎNCERCARE
Libertatea de-abia câştigată şi dorinţa unui nou început i-au făcut pe români să meargă în 1990 la alegerile prezidenţiale la vot într-un număr care nu avea să mai fie egalat niciodată. "Duminica orbului" de la 20 mai 1990 a fost ziua care a cumulat toate recordurile în materie electorală în România: aproape toată populaţia cu drept de vot a mers la urne, iar preşedintele a fost ales cu un scor zdrobitor încă din primul tur.

Au votat atunci 14.826.616 din totalul de 17.200.722 înscrişi în listele electorale, ceea ce înseamnă un procent-record de 86,19%.
Şi la fel poate fi catalogat şi procentul cu care Ion Iliescu a fost ales preşedinte: 85,07%, adică 12.232.498 de voturi.

O TREIME PENTRU PREŞEDINTE
După momentul 1990, lucrurile s-au schimbat radical, de fiecare dată ajungându-se în turul doi. Deşi următoarele alegeri prezidenţiale au avut loc numai doi ani mai târziu, în 1992, românii nu s-au mai prezentat la secţiile de votare în număr aşa de mare ca în mai 1990. În primul tur al prezidenţialelor, desfăşurat la 27 septembrie, din cei 16.380.663 de cetăţeni cu drept de vot, au venit la urne 12.496.430 (76,28%), cu aproximativ două milioane mai puţin decât în '90.

Deşi prezenţa de 76,28% ar fi permis, teoretic, stabilirea preşedintelui din chiar primul tur, diseminarea opţiunilor de vot, în cursă fiind înscrişi şase candidaţi, a făcut imposibil ca un singur candidat să primească cele 50% plus unu de voturi din totalul celor cu drept de vot. Primul clasat la finalul turului întâi, Iliescu, a întrunit opţiunea a numai aproximativ o treime din totalul celor care aveau dreptul să se prezinte la vot (5.633.456 voturi) şi, prin urmare, lucrurile s-au tranşat într-un tur doi între Iliescu şi Emil Constantinescu.

În marea finală, 7.393.429 de alegători au ştampilat atunci "votat" în dreptul candidatului Iliescu al FDSN, faţă de numai 4.641.207 câţi aleseseră candidatul CDR, Emil Constantinescu.

SFERTURI INSUFICIENTE
În 1996, ca procent, prezenţa la vot a fost similară scrutinului anterior, dar primul clasat, tot Ion Iliescu, a obţinut de data aceasta mai puţine voturi decât cu patru ani înainte. Astfel, la alegerile din 3 noiembrie, la o prezenţă la vot de 76% şi un număr de 17.218.654 de români care aveau drept de vot, rezultă că s-au prezentat la urne 13.088.388.

Cele mai multe voturi au fost obţinute de candidatul PDSR, Ion Iliescu, 4.081.093, adică mai puţin de un sfert din totalul celor care aveau dreptul să se prezinte la vot. Neîndeplinirea criteriului celor 50% plus unu de voturi din totalul celor care aveau dreptul să voteze a dus şi de data aceasta la un tur secundar de scrutin. Desfăşurat la 17 noiembrie 1996, la al doilea tur au participat 13.078.883 de electori (75,9%), majoritatea voturilor, 7.057.906, îndreptându-se către Emil Constantinescu, care a devenit astfel preşedinte al României. Peste patru ani, la alegerile din 2000, participarea la vot a cunoscut o nouă scădere.




La primul tur, organizat la 26 noiembrie, au venit la vot 11.559. 458 de alegători (65,3%) din cei 17.699.727 înscrişi pe liste. Numai 4.076.273 dintre alegători au votat cu Ion Iliescu (PDSR), cu mult sub cele 50% plus unu de voturi necesare. Prin urmare, Iliescu şi următorul clasat, candidatul PRM Corneliu Vadim Tudor, au intrat în turul doi. Din cei 10.184.715 de alegători (57,5%) care au participat la vot, 6.696.623 l-au preferat pe Ion Iliescu, care a devenit astfel iar preşedinte, iar 3.324.247 (33,2%) pe Corneliu Vadim Tudor.

ZESTREA CELOR TREI "-ESCU"
Cei trei "...-escu" care au condus pe rând România din anii '90 şi până în prezent, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, au strâns împreună peste 38 de milioane de voturi de la români. Raportat la totalul celor cu drept de vot, ar însemna, strict teoretic, că fiecare alegător a mers de cel puţin două ori la urne şi a dat, de fiecare dată, votul său preşedintelui câştigător.

Dacă am pune preşedinţii postdecembrişti ai României într-un clasament după numărul de voturi obţinute, ar rezulta, deloc curios, că ordinea (descrescătoare) este exact aceeaşi cu ordinea în care au avut loc alegerile, de la anii '90 cu cele peste 12 milioane de voturi ale lui Iliescu, la puţin peste 7 milioane pentru acelaşi Iliescu în 1992, apoi la cam acelaşi număr de voturi obţinute de Constantinescu în anul "schimbării" 1996, la cele 6.696.623 primite de Ion Iliescu în 2000 şi cele 5.126.794 care l-au adus pe Traian Băsescu în 2004 în fruntea statului.

20 de ani, cinci referendumuri
Istoria electorală a României conţine şi un alt tip de consultare a voinţei electoratului, şi anume referendumul. În 20 de ani de democraţie, referendumul a fost convocat de cinci ori: de două ori pentru Constituţie, o dată pentru suspendarea preşedintelui, o dată pentru sistemul de vot şi ieri pentru reformarea Parlamentului. Primul referendum convocat în România, la 8 decembrie 1991, a vizat adoptarea unei noi Constituţii. Aproximativ 67% dintre cei cu drept de vot, adică 10.948.468 de români, şi-au exprimat atunci opţiunea.

În favoarea adoptării Constituţiei s-au pronunţat 77,3% din cei prezenţi la vot, iar împotrivă - numai 20,4%. Următorul re-ferendum, în noiembrie 2001, a vizat tot legea fundamentală, de data aceasta românilor cerându-li-se să aprobe revizuirea Constituţiei din 1991. Prezenţa la vot la acest referendum a fost de 55,7% (9.938.441), un procent de 89,70% (8.915.022) votând "da" şi 8,81% (875.172), "nu". Una dintre modificările făcute ca urmare a referendumului a vizat stabilirea mandatului preşedintelui la cinci ani, faţă de partu ani până atunci.

O altă modificare importantă a stipulat că preşedintele nu îl poate revoca pe primul-ministru. În 2007 românilor li s-a cerut să se pronunţe prin vot dacă sunt de acord ca Traian Băsescu să fie sau nu suspendat din funcţia de preşedinte. La 19 mai 2007, 74,48% dintre participanţii la referendum, respectiv 6.059.315 de persoane, au votat împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu, iar 2.013.099 de persoane, reprezentînd 24,75% din numărul celor care s-au prezentat la urne, au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. După validarea rezultatelor, Băsescu s-a întors la Cotroceni.

Al patrulea referendum s-a desfăşurat la 25 noiembrie 2007 şi a vizat introducerea votului uninominal pentru alegerile parlamentare. Din numărul total de voturi valabil exprimate, 81,36% (adică 3.947.212 de persoane), au optat pentru introducerea votului uninominal, iar 16,17% (784.640 de persoane) împotrivă. De data aceasta însă, prezenţa insuficientă a dus la invalidarea referendumului, căci, din totalul de 18.296.459 de persoane înscrise în lista pentru referendum, au participat la vot numai 4.851.470 de persoane, adică sub necesarul de 50% plus unu din totalul celor cu drept de vot. Ulterior, legea uninominalului a fost adoptată în Parlament. Ieri a avut loc cel de-al cincilea referendum, privind reformarea Parlamentului.