x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prezenţa UNPR în Biroul Electoral Central a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenţa UNPR în Biroul Electoral Central a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

de Agerpres    |    06 Apr 2012   •   16:12
Prezenţa UNPR în Biroul Electoral Central a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins, vineri, contestatiile Partidului National Liberal, Partidului Conservator si Fortei Civice privind prezenta in Biroul Electoral Central (BEC) a reprezentantilor UNPR.

Instanta suprema a respins contestatiile PNL si Fortei Civice, cat si cererea de interventie a PC in dosarul in care liberalii contestau prezenta in BEC a reprezentantilor UNPR.

Sectia de contencios-administrativ a iCCJ a luat in discutie vineri trei dosare in care PNL, PC si Forta Civica sustin ca UNPR nu este partid parlamentar si de aceea nu ar trebui sa aiba membru de drept in BEC.

"Pentru a deveni un partid politic, orice partid trebuie sa depaseasca pragul electoral de 5%, asa cum prevede legea. Nu se poate trece peste conditia alegerilor. UNPR s-a construit ca partid dupa alegerile din 2008", a sustinut reprezentantul PNL.

Acesta a depus o lista a Autoritatii Electorale Permanente (AEP) unde se regasesc partidele parlamentare, adaugand ca AEP nu recunoaste UNPR ca partid parlamentar.

Reprezentantul PNL a mai spus ca AEP nu a acordat subventie UNPR, asa cum se intampla cu partidele parlamentare.

La randul lor, reprezentantii PC au contestat calitatea de partid parlamentar a UNPR spunand ca membrii sai sunt considerati parlamentari independenti.

"Avem de-a face cu o formatiune politica constituita in conditiile legii, iar dupa viitoarele alegeri pot sau nu deveni partid parlamentar. Nu poate fi pus semnul egal intre partid parlamentar si partid care are grupuri parlamentare", a sustinut reprezentantul PC.

Cel de-al treilea partid care a contestat prezenta UNPR in BEC, Forta Civila, prin presedintele Adrian Stefan Iurascu, a afirmat ca vointa politica a cetatenilor care participa la alegeri stabileste ce partide vor fi in Parlament, nu configuratiile ulterioare sau aliantele de conjunctura.

De cealalta parte, reprezentantii UNPR au spus ca iCCJ nu poate analiza aspecte politice, si anume daca un partid este parlamentar sau neparlamentar, iar asupra caracterului parlamentar sau neparlamentar se poate pronunta Comisia speciala a Camerei Deputatilor si Senatului.

"Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) s-a pronuntat deja sub acest aspect, avem opt hotarari in acest sens", a declarat pentru AGERPRES Eugen Nicolicea.

Procurorul de sedinta a cerut respingerea contestatiilor formulate de cele trei partide, pe motiv ca problema a fost transata prin dispozitiile CCR.

×
Subiecte în articol: biroul electoral unpr ICCJ