x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarii noi pe piata electorala

Primarii noi pe piata electorala

12 Mai 2004   •   00:00

De la alegerile locale din 2000 au fost infiintate intre timp, fie la initiativa Guvernului, fie a parlamentarilor, 165 de comune si 67 de orase. Ele sunt conduse de primari si viceprimari desemnati de catre prefectul din fiecare judet din randul membrilor PSD.

OANA STANCU

La preluarea mandatului in fruntea Ministerului Administratiei Publice pe atunci, fostul ministru Octav Cozmanca promitea ca una dintre prioritatile programului sau va fi infiintarea a 1.000 de comune noi. Obiectiv mai mult decat indraznet, avand in vedere ca numarul total al acestor unitati administrativ-teritoriale este de circa 2.700. De ce ar fi nevoie de atatea comune noi? „Asa cer cetatenii!", raspunde Guvernul in expunerea de motive a Legii 84/2004 prin care s-au infiintat dintr-un foc 95 de comune noi. „Imbunatatirea organizarii administrative a teritoriului tarii este o cerinta reala a actualei etape de dezvoltare a Romaniei, determinata de ridicarea gradului de dotare a localitatilor rurale si de indeplinirea conditiilor si criteriilor legale pentru trecerea la rangul de comuna. In acest fel se asigura apropierea autoritatii administrative de cetatean, modernizarea localitatilor rurale venind astfel in intampinarea solicitarilor repetate ale locuitorilor din aceste sate, care au depus eforturi semnificative pentru ridicarea gradului de echipare tehnico-edilitara, dotare sociala si culturala a localitatii lor."

Interesul cetateanului sau al puterii?

Asadar, avantajul pentru cetatean ar fi ca ar avea primaria aproape de casa si nu ar mai trebuie sa se deplaseze cativa kilometri pana in alt sat pentru a ridica o amarata de hartie, dar si pentru a se casatori, a declara nasterea copilului sau moartea vreunui membru al familiei. Al doilea argument invocat de autoritati ar fi trecerea serviciilor publice la un nivel superior si obtinerea de bani mai multi de la buget.

Fiecare din cele doua argumente are insa si fata, si verso. Infiintarea de noi comune raspunde „solicitarilor repetate ale locuitorilor din aceste sate, care au depus eforturi semnificative" pentru schimbarea statutului localitatii lor, spune Guvernul. Interesant este insa ca in unele dintre aceste sate, in ciuda „eforturilor semnificative", cetatenii nu s-au prezentat la referendumul cerut de lege pentru infiintarea comunei. Este cazul comunei Horoatu Crasnei, judetul Salaj, unde referendumul organizat pentru infiinsarea comunei Stirciu a esuat de doua ori din cauza prezentii insuficiente la vot a locuitorilor (circa 32%). Alte trei referendumuri organizate in Salaj au esuat in ultimii doi ani, doar unul atingandu-si scopul, cand a fost infiintata comuna Smisna, prin desprinderea de comuna Rus.

Riposta Opozitiei si societatii civile

Opozitia a reactionat vehement la zelul puterii de a infiinta sate, comune si orase noi. Dupa ce Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege prin care s-au infiintat 95 de comune noi, PNL si PD au acuzat PSD ca urmareste sa-si asigure un control strict al alegerilor locale si generale din acest an. Orice comuna sau oras aparute dupa 1 iulie 2003 sunt conduse de catre un primar si un viceprimar numiti de catre prefect, fireste din randurile membrilor PSD, fara sa se mai organizeze alegeri.

„Modul de desemnare a localitatilor nou-infiintate reprezinta o incalcare a criteriului democratic in administratia publica locala, conform caruia cetatenii isi aleg reprezentantii prin vot direct", a declarat deputatul PNL Eugen Nicolaescu, in timp ce deputatul PD Ioan Oltean a cerut la randul sau ca delegatii care vor conduce noile comune sa nu fie numiti arbitrar de prefectii PSD, ci sa fie desemnati de comunitatea locala prin referendum. „Se urmareste satisfacerea unor dorinte ale clientelei politice a PSD. PSD infiinteaza 300 de functii pentru 300 de oameni. Este vorba de avantaje politice, de divizare politica", a ripostat Oltean. Trebuie avut in vedere si faptul ca, in special in mediul rural, cele mai mari sanse de castig le au primarii in functie. Cu atat mai mult, sansele lor sunt ridicate daca nu au apucat sa conduca decat cateva luni, nu au in spate uzura a patru ani de mandat si vin si cu un bagaj de promisiuni legate de ridicarea de noi constructii, dispensare etc.

Presedintele Asociatiei Pro Democratia aducea tot atunci o acuzatie si mai grava: „Exista zone rurale in care Opozitia sta bine si, prin ruperea dintr-o comuna a doua-trei sate unde exista mai multi simpatizanti PSD, acest partid isi asigura un numar sporit de primari".

Pesedistii fruntasi

Incepand cu preluarea acestui mandat, la sfarsitul lui 2000, parlamentarii au depus initiative legislative cat pentru infiintarea a 131 de comune si 59 de orase. Multe dintre acestea au fost respinse, altele se mai afla in dezbaterea parlamentara. Au fost infiintate insa 70 de comune, un sat si 40 de orase. O statistica arata ca mai mult de jumatate din initiativele legislative depuse intr-o sesiune aveau acest scop, iar, cu exceptia catorva nume de la UDMR, PNL, PD sau PRM, majoritatea covarsitoare a initiatorilor a apartinut PSD. Unele dintre aceste proiecte au fost depuse chiar din 2001. Interesant este insa ca Guvernul, desi avea in programul de guvernare infiintarea a 1.000 de comune, da abia sfarsitul anului 2003 doua texte de lege pentru care cere procedura de urgenta in Parlament. Ele ajung Legea 83/2004 si Legea 84/2004, prin care se infiinteaza 27 de orase, respectiv 95 de comune. Ceea ce ar adauga inca un avantaj PSD, care pe parcursul a patru ani a reusit si sa-si dubleze numarul de primari fata de cei obtinuti prin scrutinul din 2000, ajungand la 65,4%, racoland primarii alesi din partea celorlalte partide.

Realitatea bate argumentele PSD

Anul trecut, o comuna noua este infiintata in Bistrita-Nasaud: comuna Poiana Ilvei, desprinsa din Magura Ilvei. Prefectul Viorel Pupeza se grabeste sa-i numeasca pe primar si viceprimar, insa presedintele Consiliului Judetean, organism care trebuie sa aloce fondurile pentru primarii, are alta parere: „Primaria functioneaza intr-o sala de clasa. Nu au nimic pentru a functiona. Nici sediu pentru primarie, nici telefoane, post de politie sau dispensar. Acum suntem obligati sa facem eforturi la CJ ca sa gasim 2-3 miliarde pentru a face macar investitiile strict necesare. E bine ca aceia care vor sa fie cat mai multe unitati administrative sa se gandeasca si la ce presupune materializarea unei astfel de idei", a declarat presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Gheorghe Marinescu. Si ar mai fi un aspect de luat in consideratie: acela ca in ultimii 40 de ani, populatia a scazut constant, atat la nivel national, cat si la nivel rural, prin mutarea tinerilor la oras. Astfel, in prezent au fost identificate 704 comune (dintr-un total de circa 2.700) cu scaderi de populatie de 30%-50% si 134 de comune in care populatia a scazut cu peste 50%.

Cerinte minime pentru un oras

Ca sa poata fi declarata oras, o localitate trebuie sa aiba conform Legii 351/2001:

  • Cel putin 5.000 de locuitori din care 75% sa aiba alta ocupatie decat activitati agricole.

  • 70% din locuinte trebuie sa aiba instalatii de alimentare cu apa, 55% sa aiba baie si WC in casa,

  • Spitalul local trebuie sa aiba cel putin 7 paturi la mia de locuitori.

  • Un liceu sau alta forma de invatamant secundar, sali de spectacol, biblioteci publice, spatii pentru activitati sportive.

  • 50 de locuri la hotel.

  • 50% din strazi sa fie modernizate.

    Standard minim pentru o comuna

  • Populatia minima: 1.500 de locuitori

  • Potential economic care sa asigure echilibrul bugetar al comunei

  • Legaturi pe drumuri sau pe calea ferata intre satul resedinta de comuna si celelalte sate componente

  • Reducerea distantei dintre satul resedinta de comuna si celelalte sate componente

  • Spatii construite pentru institutii si dotari

  • Primarie

  • Scoala primara si gimnaziala

  • Dispensar uman, farmacie sau punct farmaceutic

  • Post de politie

  • Statie/halta CF sau statie de transport auto.

    Conditiile mentionate trebuie sa fie indeplinite si de comuna care ramane dupa desprinderea unei comune noi.

    Judetele cu orase noi

  • Arad
    Pecica

  • Arges
    Stefanesti

  • Constanta
    Baneasa

  • Dolj
    Dabuleni
    Bechet

  • Gorj
    Turceni
    Tismana

  • Ialomita
    Amara
    Fierbinti-Targ

  • Maramures
    Salistea de Sus
    Somcuta Mare
    Tausii-Magheraus
    Ulmeni

  • Olt
    Potcoava

  • Satu-Mare
    Ardud

  • Sibiu
    Miercurea Sibiului

  • Suceava
    Brosteni
    Cajvana
    Dolhasca
    Frasin
    Liteni
    Milisauti
    Salcea
    Vicovu De Sus

  • Timis
    Ciacova
    Gataia
    Recas
  • ×
    Subiecte în articol: politic psd comună comune sate