x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primăriile nu vor primi banii de la buget la care nădăjduiau

Primăriile nu vor primi banii de la buget la care nădăjduiau

de Adrian Ilie    |    19 Dec 2017   •   11:10
Primăriile nu vor primi banii de la buget la care nădăjduiau
Sursa foto: DIANA OROS

Plenul Parlamentului a respins amendamentul prin care erau suplimentate cotele defalcate din impozitul pe venit care revin autorităţilor locale. Pentru a compensa reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, UDMR a susţinut, vineri, în comisiile de buget-finanţe, suplimentarea cotelor de la 71,5% la 100% astfel încât bugetele locale să nu fie diminuate. Amendamentul a trecut în comisii, dar plenul respins, ieri, amendamentul, la propunerea liderului deputaţilor PSD, Ioan Munteanu. De altfel, şi premierul Tudose a spus că Guvernul susţine în continuare forma bugetului, aşa cum a fost elaborat el la Ministerul Finanţelor.

„Viziunea bugetului pe care l-am prezentat în Parlament acum nu este nouă, am prezentat-o în 2016, pe baza acestei viziuni am câştigat alegerile. Am aplicat-o în acest an şi vom continua aplicarea şi în anii ce vin (...) Anul acesta am avut toată încrederea în economie, în special atunci când tot felul de călăreţi ai Apocalipsei se îngrămădeau să ne vestească sfârşitul”, le-a spus Tudose parlamentarilor.

Însă cei din opoziţie nu s-au lăsat convinşi, liderii PMP şi PNL, Traian Băsescu şi Ludovic Orban, anunţând că nu vor vota bugetul din cauza reducerii bugetelor locale şi a unui nivel al investiţiilor socotit drept nesatisfăcător. Guvernul ar putea obţine totuşi sprijinul UDMR, dacă va veni cu o soluţie privind bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. „Putem constata că bugetul pe 2018 este construit pe date statistice relativ certe, corecte, poate în unele locuri un pic prea optimiste”, a comentat senatorul UDMR Tanczos Barna. 

×
Subiecte în articol: primarii bani