x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pro România: Deputaţii care au votat învestirea Guvernului Orban - sancţionaţi; prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii, suspendaţi

Pro România: Deputaţii care au votat învestirea Guvernului Orban - sancţionaţi; prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii, suspendaţi

05 Noi 2019   •   19:25
Pro România: Deputaţii care au votat învestirea Guvernului Orban - sancţionaţi; prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii, suspendaţi
Sursa foto: Victor Stroe

Biroul Executiv al Pro România a decis, luni, ca deputaţii care au acţionat în afara deciziilor luate în interiorul partidului şi au votat pentru învestirea Guvernului Orban să fie revocaţi din funcţiile de coordonatori judeţeni şi să li se retragă sprijinul politic pentru toate funcţiile pe care le deţin în cadrul Parlamentului, a informat un comunicat de presă al formaţiunii politice.

Potrivit sursei citate, vicepreşedinţii şi prim-vicepreşedinţii care sunt în această situaţie vor fi suspendaţi din partid.

„Integritatea morală este una dintre valorile pe care toţi membrii Pro România trebuie să şi le însuşească, deoarece acest partid a fost gândit ca o alternativă serioasă şi credibilă la metehnele vechii clase politice. Din aceste considerente, decizia de sancţionare a celor şapte deputaţi vine ca o consecinţă firească a pierderii încrederii cu care au fost învestiţi de către toţi colegii noştri. Pro România va rămâne în opoziţie şi va continua să îşi respecte electoratul prin susţinerea politicilor şi valorilor de centru-stânga europene”, precizează comunicatul.

Luni, şapte parlamentari Pro România au votat pentru învestirea Guvernului Orban. Aceştia sunt: Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin - prim-vicepreşedinţi ai partidului, Mircea Banias şi Emilia Meiroşu - vicepreşedinţi, precum şi Georgian Pop, Damian Florea şi Liviu Balint. Daniel Constantin deţine şi funcţia de secretar al Camerei Deputaţilor, în timp ce Sorin Cîmpeanu este preşedinte al Comisiei pentru învăţământ.

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat luni că se desparte de colegii care au votat Guvernul Orban, iar partidul rămâne în Opoziţie.

„Pro România NU a susţinut acest Guvern (cei câţiva foşti colegi care au votat au decis azi să meargă alături de PNL împotriva deciziei pe care am luat-o împreună - motiv pentru care azi ne despărţim şi mergem mai departe fără ei)”, a scris Ponta, pe Facebook.

În acest context, au avut loc mai multe schimburi de replici şi acuzaţii între europarlamentarul Mihai Tudose şi Victor Ponta, după ce Tudose a adresat un apel către colegii săi de partid, dar şi din alte formaţiuni politice parlamentare să voteze Cabinetul Orban.

Victor i-a transmis lui Tudose că „a descoperit grija faţă de guvernare”.

„Dacă vă puneaţi întrebarea cine este «negociatorul» cu PNL - tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD şi cu Ludovic Orban în weekend să votăm cu PNL! Cel pentru care am muncit toţi să ajungă la Parlamentul European şi care ne-a minţit în faţă pe toţi că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câştigat pe lista Pro România! E bine că măcar separăm apele, dar este greşeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădările şi ticăloşiile la adresa noastră! Mergem mai departe - mai puţini, dar fără vânzători!”, a afirmat Ponta.

În replică, Mihai Tudose i-a sugerat preşedintelui Pro România să îşi asume eşecul negocierilor pe care le-a purtat în ultima perioadă şi să demisioneze de la conducerea partidului.

„În condiţiile în care toooooate «negocierile» duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eşuat, în condiţiile în care eşti foarte deranjat că nici cei mai apropiaţi colegi din conducerea Pro România nu îţi împărtăşesc «strategiile»... nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninţi tu cu excluderi şi schimbări de preşedinţi de organizaţii, de excluderi de membri fondatori şi oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul... nu ai vrea tu, Victor, să-ţi dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm...”, a scris Tudose marţi, pe Facebook.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Pro România