x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Probleme în paradis. ALDE vrea funcţii mai grase

Probleme în paradis. ALDE vrea funcţii mai grase

de Sînziana Duţă    |    01 Sep 2017   •   12:30
Probleme în paradis. ALDE vrea funcţii mai grase
Sursa foto: DIANA OROS

Sesiune parlamentară de toamnă debutează cu noi tensiuni în interiorul coaliției de guvernare. Liderii ALDE din teritoriu se simt dezavantajați de modul în care au fost împărțite funcțiile la nivel local și vor să îi forțeze mâna lui Liviu Dragnea, amenințând PSD cu ruperea coaliției de guvernare.

 

Membrii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu se întâlnesc sâmbătă într-o şedinţă a Biroului Politic Național în care vor analiza cum funcționează coaliția de guvernare și vor stabili strategia de urmat în relația cu social-democrații. În cadrul întâlnirii, care va avea loc în acest week-end la mare, liderii organizațiilor județene vor prezenta conducerii centrale rapoarte privind colaborarea cu aliaţii din PSD. Surse politice susţin că majoritatea liderilor ALDE din teritoriu ar fi nemulțumiți că au primit cele mai puține și cele mai proaste funcții, fără a se ține cont de înțelegerea inițială, aceştia fiind deciși să-i ceară lui Călin Popescu Tăriceanu să pună piciorul în prag în mariajul cu PSD și să condiționeze stabilitatea coaliţiei de cedarea de funcții la nivel local.

 

CEx tensionat în PSD

 

Tensiunile legate de funcții între PSD și ALDE datează de mai multă vreme, social-democraţii fiind acuzaţi că le-au lăsat partenerilor de coaliţie doar firimiturile atunci când s-au împărțit funcțiile din eșaloanele doi și trei ale Guvernului, dar şi cele de la nivel local. Astfel, partidul lui Tăriceanu ar urma să ia în discuție dacă colaborarea cu PSD mai este una profitabilă în contextul în care nu de puține ori liberal-democraţii au fost săriți din schemă de Liviu Dragnea. Cele mai recent, liderii ALDE nu au fost informați de planurile Executivului de a majora accizele la carburanți şi au aflat în ultimul moment despre schimbarea radicală a programului de guvernare odată cu învestirea Cabinetului Tudose. Tot în acest week-end, va avea loc şi Comitetul Executiv Naţional al PSD, unde social-democrații vor discuta despre cele mai importante proiectele de legi care vor ajunge pe agenda Parlamentului în această toamnă. În cadrul ședinței se va discuta și despre decizia lui Liviu Dragnea de a plafona sumele forfetare, banii de chirie și pensiile aleşilor, măsură care a stârnit frustrări printre parlamentarii PSD.

Mai multe surse politice au acreditat recent informaţia că liderul ALDE, C.P. Tăriceanu, intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din 2019, motiv pentru care plănuieşte strategic desprinderea de PSD.

 

×