x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Procurorii DNA au ridicat documente de la Biroul electoral al Municipiului Bucureşti

Procurorii DNA au ridicat documente de la Biroul electoral al Municipiului Bucureşti

18 Mai 2016   •   13:52
Procurorii DNA au ridicat documente de la Biroul electoral al Municipiului Bucureşti

Procurorii DNA au ridicat documente de la Biroul electoral al Municipiului Bucureşti, a declarat, miercuri, preşedintele BEM, judecător Oana Scutelnicu.

"Da, s-au ridicat (documente - n.r.) acolo unde au avut sesizări, (...) chiar în cursul zilei de ieri au fost ridicate nişte documente", a spus Oana Scutelnicu.

Potrivit unor surse, procurorii DNA au ridicat documente şi de la Biroul electoral al sectorului 4.

Procurorii cercetează fapte de corupţie şi infracţiuni electorale.

Marţi, DNA a ridicat de la Biroul electoral al sectorului 1 listele de susţinători pentru candidatul liberal la funcţia de primar, Alexandru Nazare, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Biroului electoral sector 1, procurorul Alexandru Stoian.

"S-au ridicat ieri de la Biroul electoral sector 1 listele de susţinători pentru domnul candidat Nazare Alexandru", a spus preşedintele Biroului electoral sector 1.

La începutul lunii mai, Iniţiativa România anunţa că a depus la DNA documente cu privire la falsificarea semnăturilor pe listele de susţinere a candidaţilor la alegerile locale.

×
Subiecte în articol: dna biroul electoral municipal