x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Propunere - Partidul Umanist vrea un parlament mai mic

Propunere - Partidul Umanist vrea un parlament mai mic

15 Iul 2004   •   00:00

La consultarile de marti seara cu seful statului, delegatia PUR, condusa de presedintele partidului, Dan Voiculescu, a propus din nou introducerea votului uninominal, reducerea numarului parlamentarilor si introducerea in legislatie a unei prevederi care sa nu permita membrilor Guvernului sa fie si deputati sau senatori.

"Explicatia este simpla si noi am mai spus-o: o persoana nu poate face foarte bine mai multe lucruri in acelasi timp. In privinta votului uninominal, acesta ar garanta alegerea unor valori individuale si nu a unor liste de partid. Aceasta metoda, utilizata pana acum, nu s-a dovedit benefica pentru evolutia societatii romanesti in ultimii 14 ani", a declarat presedintele umanist, Dan Voiculescu.

POSIBILITATE. Participant la intalnirea cu seful statului, primarul Bacaului, Romeo Stavarache, a declarat ca si-ar putea preda mandatul de primar. "Este foarte greu sa vorbesti despre continuitate in administratie atunci cand gasesti vistieria primariei goala pentru urmatorii doi ani", i-a spus Stavarache presedintelui Iliescu. Dan Voiculescu a anuntat ca, din acest motiv, nu este exclus ca Biroul Permanent al PUR sa analizeze posibilitatea ca Romeo Stavarache sa-si predea mandatul de primar. Liderul PUR a explicat ca electoratul a avut o mare incredere in Romeo Stavarache, iar acesta are "obligatia morala" sa predea mandatul, daca nu poate sa-si duca la capat misiunea cu care a fost investit de bacauani. (Carmen Vintila)

FISCALITATE

"Economia romaneasca nu ne plaseaza in postura de a deveni membri UE in 2007. In Romania exista o fiscalitate exagerata, care are repercusiuni in principal asupra capitalului autohton, asupra intreprinzatorilor. I-am spus domnului presedinte ca in acest moment intreprinzatorii sunt "stimulati" sa investeasca mai degraba in Bulgaria decat la noi in tara. Fara masuri urgente de relaxare fiscala exista pericolul disparitiei IMM-urilor" - Dan Voiculescu presedintele PUR

×
Subiecte în articol: politic