x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protest inedit în timpul Congresului PSD! Manifestanţii vor veni în faţa Sălii Palatului din Bucureşti înarmaţi cu ouă, cutii cu rahat şi hârtie igienică

Protest inedit în timpul Congresului PSD! Manifestanţii vor veni în faţa Sălii Palatului din Bucureşti înarmaţi cu ouă, cutii cu rahat şi hârtie igienică

08 Mar 2018   •   13:35
Protest inedit în timpul Congresului PSD! Manifestanţii vor veni în faţa Sălii Palatului din Bucureşti înarmaţi cu ouă, cutii cu rahat şi hârtie igienică

Un protest este anunţat să aibă loc sâmbătă, în faţa Sălii Palatului din Bucureşti, unde se va desfăşura Congresul Extraordinar al PSD. Manifestanţii ar urma să îi aştepte pe social-democraţi la intrarea în instituţie cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale PSD din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu lapte, ouă, ulei, pâine, carne sau alte alimemente care ar urma să se scumpească.

Oamenii mai vor să aducă şi produse care sunt necesare în închisoare, precum pastă de dinţi, hârtie igienică şi săpun, suzete - pentru liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, dar şi o jucărie din pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen”, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF), ale cărui investigaţii au stat la baza deschiderii dosarului penal de către DNA pe numele lui Liviu Dragnea.

"În data de 10 martie, vom avea ocazia să-i privim în ochi pe cei care ne-au minţit de aproape trei decenii şi care mai bine de un an de zile încearcă să salveze membrii partidului de închisoare, decapitând Justiţia”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului intitulat "Congresul Extraordinar al corupţilor din România”.

Potrivit organizatorilor, începând cu ora 10.30 manifestanţii îi vor aştepta pe social-democraţi într-un protest mut, cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale coaliţiei din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu alimentele care ar urma să se scumpească - lapte, ouă, ulei, făină, pâine sau carne. Protestul va continua cu huiduieli şi scandări împotriva PSD, spun organizatorii.

Ei precizează că toate produsele aduse vor fi donate după protest persoanelor nevoiaşe.

"Astfel le vom atrage atenţia că nivelul de trai din România este din ce în ce mai scăzut, că sunt incompetenţi şi că tot noi, cetăţenii de rând, ne-am săturat să fim furaţi şi că suntem sătui să ne risipească banii. Salariile nu au fost mărite după modificările codului fiscal. Corupţia şi inflaţia din România au ajuns la cote istorice, la fel şi cursul valutar (valoarea unui euro se apropie de 4.7 lei). Sunt anunţate creşteri semnificative în perioada imediat următoare la alimentele de bază. Creşteri care se datorează scumpirii carburanţilor, a instabilităţii economice, a incompetenţei şi eşecurilor guvernamentale ale PSD. Probabil că suntem singura ţară din lume care a schimbat trei guverne în decursul unui an”, se mai arată pe pagina evenimentului.

În plus, într-un gest simbolic, oamenii vor aduce hârtie igienică, pastă şi periuţă de dinţi şi săpun, produse care sunt necesare la închisoare, suzete pentru liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, „pentru toate minciunile spuse în spaţiul public”, o cutie cu rahat turcesc pentru ministrul Justiţiei Tudorel Toader, „pentru tot ce a spus despre Laura Codruţa Kovesi şi pentru încercările de a-i scapă pe infractori de închisoare”, precum şi o jucărie de pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen” („Regatul de gheaţă”, n.r.) pentru liderul PSD Liviu Dragnea, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) ale cărui investigaţii au stat la baza deschiderii de către DNA a unui dosar penal pe numele acestuia.

Congresul Extraordinar al PSD va avea loc sâmbătă, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 11.00. La Congres vor avea loc alegeri pentru 16 posturi de vicepreşedinţi - opt pentru femei, opt pentru bărbaţi - pentru  funcţia de secretar general al partidului, deţinută în prezent de Marian Neacşu, şi funcţia de preşedinte executiv, deţinută acum de Niculae Bădălău.http://www.observator.tv

×