x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protest la senat - "E o misculatie istorica"

Protest la senat - "E o misculatie istorica"

de Aniela Nine    |    23 Iun 2006   •   00:00
Protest la senat  -  "E o misculatie istorica"

Senatorul PSD Adrian Paunescu a considerat ieri necesar sa protesteze oficial de la tribuna Parlamentului impotriva "absentei de constiinta" de care au dat dovada "cei care nu si-au pastrat cuvantul" de a discuta ieri in plen Ordonanta Gojdu. Acordul romano-ungar ce prevede infiintarea fundatiei publice Gojdu, cu sediul in Curtile cu acelasi nume de la Budapesta, trebuia ieri dezbatut de Senat, care este camera decizionala, conform deciziei plenului de saptamana trecuta. Desi ordonanta era pe ordinea de zi, la pozitia 33, timpul ce i-a fost alocat sedintei a expirat inainte de a se ajunge la dezbaterea acestui act.

MISCULATIE ISTORICA. "Am simtit de data trecuta, cand s-a cerut amanarea pentru azi, ca se pregateste o misculatie care sa faca imposibila discutarea azi a OU Gojdu. E o misculatie istorica pe care o semnalez si o voi tine minte. PSD a anuntat ca va vota impotriva ordonantei... Vad ca politica nu a ajuns la noi si exista destule complicitati pe care le demasc acum cu blandete si imi exprim imensa parere de rau ca nu avem taria de a rezolva o chestiune care ne pune pe toti intr-o situatie delicata. Imi exprim dezacordul cu aceasta rusine", a sunat protestul formulat de Paunescu. (Aniela Nine)

×
Subiecte în articol: politic