x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proteste noi în Parlament cu metode vechi. Ce au în comun social-democraţii cu USR

Proteste noi în Parlament cu metode vechi. Ce au în comun social-democraţii cu USR

de Adrian Ilie    |    21 Dec 2017   •   08:38
Proteste noi în Parlament cu metode vechi. Ce au în comun social-democraţii cu USR
Sursa foto: Karina Knapek

Finalul de sesiune parlamentară a adus o acutizare a tensiunilor din Parlament, cu o frecvenţă din ce în ce mai mare a diverselor forme de protest iniţiate de către Opoziţie. Însă protestele din Parlament au o istorie mai lungă, iar diversele forme de a contesta măsurile Puterii au fost patentate de multă vreme, lăsând puţin loc pentru originalitate. Cea mai radicală formă de protest, nedusă însă până la capăt, a fost intenţia USL de a-şi determina parlamentarii să demisioneze în bloc pentru a forţa alegerile anticipate.

În ianuarie 2012, Guvernul PDL era confruntat cu manifestaţii de stradă de amploare, care uneori au căpătat şi caracter violent. PSD şi PNL, unite atunci în USL, au încercat să forţeze convocarea alegerilor anticipate prin demisia din Parlament. Intenţia anunţată nu a fost finalizată din cauza reţinerilor PSD. Singurul care a luat în serios declaraţiile belicoase ale liderilor USL a fost deputatul Octavian Popa, pe atunci în PNL, care s-a dus cu demisia în mână la secretariatul Camerei. La scurtă vreme, a demisionat şi Adriana Săftoiu, dar invocând neseriozitatea colegilor săi, după ce a citit de la tribună un text lipsit de sens, fără ca vreunul dintre colegii din plen să sesizeze acest lucru. În condiţiile actului ratat al USL, cel mai serios protest este greva foamei a deputatului PPDD Aurelian Mihai care, în septembrie 2014, a stat 14 zile în greva foamei din cauza amânării dezbaterii unui proiect de lege care viza reducerea taxelor consulare. Colegii din PPDD ai lui Mihai sunt cei care au inaugurat moda pancartelor aduse în sala de plen, odată cu dezbaterile din decembrie 2013 pe marginea bugetului de stat, deşi precedente există din 2005 când parlamentari ai PSD au venit la dezbaterea unei moţiuni de cenzură cu fluturaşi pe care scria „Keep walking, Monica”, cea vizată fiind Monica Macovei, pe atunci ministru al Justiţiei. Precedent există şi pentru utilizarea portavocii.

„Deschizătorii de drumuri” de la USL

Deputatul USR Stelian Ion nu este primul care a utilizat acest mijloc pentru a-şi face auzită vocea ocolind prevederile regulamentare. Metoda a fost utilizată în premieră de către deputatul Adrian Solomon, în 2010. Solomon rămâne deocamdată singurul care a pornit şi sirena de la portavoce. Tot plagiată este şi metoda utilizată recent de către USR a ocupării tribunei. Primii care au făcut-o au fost parlamentarii USL, în 14 iunie 2010, iar aceştia au făcut-o gospodăreşte, fiind mult mai eficienţi. Ca răspuns la o haiducie parlamentară a PDL care a anulat un vot perfect valabil pentru numirea unui judecător la CCR şi a dispus reluarea votului, cei de la USL au înconjurat tribuna ţinându-se de mâini astfel că dezbaterile au fost efectiv blocate, mai ales că cei din Opoziţie au tăiat şi firele de la microfoane. Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a reuşit să conducă şedinţa doar din picioare cu un microfon portabil în mână. Când votul a fost reluat, parlamentarii USL au furat capacele de la urna de vot. “Cei care au furat capacele de la urne să le aducă pentru a continua votul. Înţeleg că aţi tăiat cablurile de la microfoane, că ne-aţi înjurat, dar de furt e prea mult să vă acuzăm”, se lamenta Oltean. Singurul element de originalitate adus de USR este utilizarea muzicii ca mod de întrerupere a dezbaterilor, ei utilizând Recviem-ul lui Mozart pentru a protesta în Comisia pentru legile Justiţiei.

PNL a organizat de două ori, în septembrie 2015 şi cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Tudose, manifestaţii în faţa Parlamentului. La primul miting, Cătălin Predoiu a fost văzut stând în ploaie, dar umbrela i-o ţinea altcineva.

Dezbateri tensionate la Senat pe legile Justiţiei

Conducerea Senatului a încercat să limiteze posibilitatea parlamentarilor USR de a repeta protestele care au însoţit dezbaterea legilor Justiţiei la Camera Deputaţilor. Astfel, deputaţilor USR nu li s-a permis accesul în sala de plen a Senatului. „Noi ne bazăm pe Regulamentul Senatului, articolul 118, care dă dreptul deputaţilor, exact ca şi senatorilor, să îşi susţină amendamentele (...) Faptul că ei ne-au blocat accesul se mai întrece încă o linie roşie", a spus Claudiu Năsui. USR s-a răzbunat însă pentru şicana făcută de către Tăriceanu. De data aceasta, Mihai Goţiu a folosit portavocea în plen, spre enervarea vizibilă a preşedintelui Senatului. De asemenea, senatori USR au proiectat imagini de la protestele faţă de legile Justiţiei. „Aici nu e sală de cinema”, a comentat Călin Popescu Tăriceanu.

 

 

×
Subiecte în articol: proteste parlament