x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protocol PNL-PSD

Protocol PNL-PSD

30 Dec 2009   •   00:00

Liderul PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat ieri că, la nivelul Capitalei, PNL şi PSD au convenit un "gentlemen's agreement" prin care să fie menţinută configuraţia de la parlamentarele din 2008, care prevede că, în colegiile câştigate de PNL, PSD nu desemnează candidat şi invers.



Andrei Chiliman a mai spus, potrivit Mediafax, că nu a semnat încă un protocol de colaborare cu PSD Bucureşti, iar textul va fi semnat cel mai probabil lunea viitoare. El a arătat că o altă prevedere a protocolului se va referi la adoptarea unei legislaţii pentru Bucureşti, în sensul continuării descentralizării şi debirocratizării. "Parlamentarii trebuie să continue legislaţia în acest sens. Cu siguranţă acest punct va fi clar în protocolul pe care îl vom semna cu PSD, pentru că ţin foarte mult la aceste lucruri", a spus Chiliman. (G.A.)

×
Subiecte în articol: observator