x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prună, în Parlament: Nu am venit în acest mandat pentru notorietate și nici nu mi-am propus să fiu populară

Prună, în Parlament: Nu am venit în acest mandat pentru notorietate și nici nu mi-am propus să fiu populară

18 Oct 2016   •   13:29
Prună, în Parlament: Nu am venit în acest mandat pentru notorietate și nici nu mi-am propus să fiu populară

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că nu a preluat acest mandat pentru notorietate și nu și-a propus să fie populară, singura miză fiind aceea de a pune în slujba cetățeanului priceperea sa.

"Nu am venit în acest mandat pentru notorietate și nici nu mi-am propus să fiu populară, singura mea miză este să pun în slujba sistemului de justiție și a cetățeanului, care beneficiază de acest serviciu public, priceperea mea și a echipei mele. Muncim fără să fim obosiți, sub imperativul unui mandat relativ scurt, cu multe așteptări și muncim pe baza unei competențe tehnice, cu onestitate, în transparență și mai ales în mod responsabil", s-a adresat Prună deputaților pe tema moțiunii simple pe Justiție, care a fost dezbătută săptămâna trecută.

Ea a spus că moțiunea simplă îi oferă platforma cea mai bună pentru a explica ce a făcut până acum, arătând că a știut de la început că acest mandat nu va fi unul ușor.

"Am anticipat și critici constructive, și comentarii malițioase, și ruperi din context. Mărturisesc, nu am anticipat nivelul acestora", a adăugat ministrul.

Ea s-a referit la contextul politic și social în care Guvernul Cioloș și-a început activitatea. "Vă întreb pe dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari, de ce avea societatea românească așteptări atât de mari la 26 de ani de la recâștigarea democrației? De ce au simțit nevoia unei schimbări politice revendicate în stradă?, a întrebat retoric Prună.

Prună a mai spus că mandatul său nu a avut și nu are o miză politică partizană și acest lucru îi permite să fie un om liber care își asumă declarațiile.

"Folosesc această libertate pentru a semnala restanțe enorme și probleme ascunse sub preș timp de ani întregi. (...)Subliniez că în lipsa unui cadru predictibil, previzibil, chestiuni care au fost îndelung amânate ne-au obligat de multe ori să acționăm în condiții de criză pentru a rezolva urgențe care decurg din restanțele acumulate ani întregi. Sunt aici în fața dumneavoastră pentru că am avut curajul să spun într-un limbaj plastic că 'împăratul este gol'", a arătat Prună.

Ministrul Prună a explicat contextul în care a făcut "acele declarații nepotrivite ca limbaj, plastic", formulate în plenul CSM și care fac obiectul acestei moțiuni.

"Declarația mea din plenul CSM din 6 octombrie trebuie interpretată în cheia îngrijorării mele ca ministru, bazată pe exemplele din trecut care au scos în evidență în mod repetat neputința guvernelor de a acoperi integral nevoile sistemului judiciar. Această neputință vine de la faptul că noi, ca țară, nu avem o programare bugetară multianuală. Am folosit această paralelă între necesarul de noi locuri în penitenciar, necesarul de a reforma sistemul penitenciar și necesarul de finanțare a investițiilor din sistemul judiciar. Orice altă interpretare este un exercițiu de decupare din context, de semiotică și de analiză a plasticității în limbaj pentru care pledez vinovată", a explicat Prună.

Ea a mai arătat că este deschisă clarificărilor. "Nu aș dori să planeze niciun fel de îndoială asupra credibilității mandatului meu. Întotdeauna cred că această credibilitate se bazează pe fapte, nu pe promisiuni", a încheiat Prună.

Raluca Prună s-a adresat marți deputaților după ce săptămâna trecută a lipsit de la dezbaterea moțiunii simple.

Camera Deputaților a adoptat moțiunea simplă cu 155 de voturi 'pentru'.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca pruna