x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD acuză, dar nu pleacă

PSD acuză, dar nu pleacă

de Dana Piciu    |    04 Sep 2009   •   00:00
PSD acuză, dar nu pleacă
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Deşi asumarea răspunderii Guvernului pe legile Educaţiei, salarizării unitare şi reorganizării agenţiilor guvernamentale a intrat în linie dreaptă, PSD şi PD-L au continuat ieri să se războiască de la distanţă pe această temă. Mai mult, liderul PSD, Mircea Geoană, l-a acuzat pe Traian Băsescu că încearcă să preia "pârghii de forţă" din zona Ministerului de Interne pentru a controla rezultatele votului la prezidenţiale.



Chiar la începutul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD desfăşurată la Călineşti-Argeş, liderul social-democrat, Mircea Geoană, şi-a exprimat teama că PSD este spionat "într-o manieră coordonată" de actualul regim politic. "Trebuie să fim pregătiţi pentru acţiuni de bruscare a actualei situaţii politice şi la încercarea evidentă a actualului preşedinte de a transforma PSD în ţapul ispăşitor printr-o eventuală rupere a coaliţiei şi prin dorinţa aproape obsesivă de a prelua pârghiile financiare pe care le are deja, direct sau prin interpuşi, inclusiv pârghii de forţă, în special în zona MAI, pentru a putea să controleze şi eventual să vicieze rezultatul votului", a spus Geoană. Liderul PSD a vorbit şi despre "încercarea obsesivă" a lui Traian Băsescu de a transforma PSD în "oaia neagră a coaliţiei", dar şi despre faptul că "disperarea adversarului nostru îl face să se agaţe şi să folosească lucruri inacceptabile pentru funcţionarea statului". "Vreau să-mi exprim preocuparea pentru înmulţirea situaţiilor în care conversaţii de-ale noastre şi lucruri care trebuie să fie în interiorul partidului sau în interiorul vieţii noastre private sunt tot mai des spionate. Şi teama mea este că sunt făcute într-o manieră coordonată de actualul regim politic, folosind şi abuzând de puterea statului român", a comentat Geoană. El s-a referit la recenta iniţiativă a PSD de modificare a Legii de funcţionare a SPP şi STS şi a susţinut necesitatea intensificării controlului parlamentar în zona serviciilor de informaţii.

DUEL PE RUTA CĂLINEŞTI - BUCUREŞTI - COSTINEŞTI
Nici premierul Emil Boc nu a scăpat de criticile social-democraţilor, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, afirmând tot la începutul şedinţei că acesta a început să fie "cam nervos" în legătură cu asumarea răspunderii pe legea Educaţiei. Şi Ion Iliescu şi Adrian Năstase au sancţionat "graba" premierului privind asumarea răspunderii, afirmând că este vorba despre "capricii" şi despre "ordine de la Cotroceni". Dacă Oprişan nu a exclus ieşirea de la guvernare a PSD, dacă interesele românilor îl va forţa să ia această măsură, Iliescu şi Năstase nu au considerat un asemenea gest oportun, dată fiind criza politică pe care o va genera şi apropierea alegerilor prezidenţiale. De altfel, după şedinţa CexN, Geoană a transmis poziţia partidului în această privinţă: România nu îşi poate permite o criză politică, iar decizia aparţine Guvernului şi prim-ministrului, în principal, dacă se doreşte ca această guvernare să continue. Dacă şeful statului doreşte să schimbe actuala majoritate sau acest Guvern şi premierul, acest lucru trebuie spus direct, a mai spus liderul PSD. El a anunţat totodată că PSD îşi rezervă dreptul să facă amendamente în Parlament la proiectul legii Educaţiei.

De la Bucureşti, Boc le-a transmis însă pesediştilor un mesaj cu iz de avertisment: asumarea răspunderii Executivului în faţa Parlamentului va stabili dacă cele două partide aflate la guvernare doresc cu adevărat să reformeze statul, deoarece legile iniţiate de Guvern nu pot fi promovate dacă nu sunt susţinute atât de PD-L, cât şi de PSD. Deşi neoficial s-a vehiculat informaţia că miercuri premierul avea pregătită hârtia pentru remanierea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în cazul în care aceasta nu ar fi fost de acord cu varianta finală a legii Educaţiei pentru care Executivul îşi va asuma răspunderea în Parlament, Boc a declarat la postul public de radio că nu a discutat de remanieri guvernamentale, ci "ca acest proiect să răspundă programului de guvernare". Mult mai tranşant decât Boc, prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu a declarat la Şcoala de vară de la Costineşti că PD-L nu mai aşteaptă nimic din coaliţia cu PSD şi va lua deciziile pe care le consideră normale, iar, dacă PSD nu vrea să fie alături de democraţi, atunci e liber să dea jos Guvernul şi "să ne întoarcem la electorat". Mai mult, el i-a atacat pe Iliescu şi pe Geoană spunând că "ei încă văd socialismul cu faţă umană. Aşa s-a construit PSD-ul. Avem, din perspectiva modernizării României, viziuni diferite".

×
Subiecte în articol: politic