x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD acuză PDL de "autorizarea tezelor autonomiste" ale UDMR

PSD acuză PDL de "autorizarea tezelor autonomiste" ale UDMR

de Aniela Nine    |    15 Feb 2010   •   00:00

Senatorul PSD Titus Corlăţean a criticat luni în plenul Senatului modul în care PDL, prin "manevre ruşinoase", a ajutat UDMR săptămâna trecută la promovarea tacită a proiectului privind regionalizarea. Corlăţean a acuzat PDL de "autorizarea tezelor autonomiste pe criterii etnice" promovate de UDMR.

Jurnalul Naţional a relatat în articolul "PDL dă o mână de ajutor UDMR la regionalizare" din numărul de vineri modul în care, PDL, prin cererea de retrimitere la comisii a proiectului de lege al UDMR privind regionalizarea, a ajutat la adoptarea tacită a proiectului. Luni subiectul a fost reluat în Senat, odată cu anunţul făcut de preşedintele de şedinţă privind trecerea tacită a legii către Camera Deputaţilor.

Senatorul PSD Titus Corlăţean, care, săptămăna trecută, atunci când PDL a cerut retrimiterea legii la comisie, a ridicat problema pericolului adoptării tacite, a criticat ieri "trecerea proiectului pe şest", prin "manevre ruşinoase, care nu fac cinste activităţii parlamentare". El a avertizat că pot exista "consecinţe" din cauza faptului că grupul PDL a solicitat prelungirea termenului proiectului, "sub pretextul că vor fi depuse amendamente", când de fapt "ceea ce s-a obţinut a fost intrarea în procedura de adoptare tacită".

"Promovarea acestor teze autonomiste pe criterii etnice nu reprezintă o surpriză din punctul de vedere al consecvenţei UDMR, care a iniţiatproiectul legislativ. Ceea ce este surprinzător şi trebuie notat de opinia publică azi este că PDL, partid la guvernare, cu cei care îl conduc, Traian Băsescu şi Emil Boc, îşi asumă pentru prima oară public acest cost de autorizare a acestor teze autonomiste pe criterii etnice", a spus Corlăţean. El a acuzat că regiunea de dezvoltare formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş "reia vechile teze autonomiste" şi merge împotriva logicii economice.

Replica PDL a venit din partea senatorului Anca Boagiu, care a susţinut că proiectul a trecut prin complicitatea tuturor, inclusiv a serviciilor Senatului, căci nimeni nu ar fi atras atenţia că termenul de adoptare tacită expiră. Boagiu a acuzat "politizarea" subiectului, şi a spus că redesenarea regiunilor de dezvoltare trebuie făcută dar în funcţie de discuţiile şi negocierile la nivel european.

La rândul său, preşedintele UDMR, Marko Bela, a respins acuzele privind "manevrele ruşinoase", spunând că dezbaterea trebuia cerută atunci când s-a putut şi l-a acuzat pe Corlăţean că face aprecieri emoţionale, menite a crea presiune politică şi etnică. El a spus că reprezentanţii UDMR au propus soluţii la o problemă veche de 20 de ani, căci împărţirea în 8 regiuni economice nu este potrivită pentru că nu se poate crea o coerenţă economică între ele.

Concluzia a fost exprimată de senatorul liberal Puiu Hasotti, care a susţinut că, devreme ce s-au împlinit procedurile parlamentare, nu e nimic de condamnat. "Ce manevre ascunse s-au făcut? Şi chiar dacă s-au făcut, s-au îndeplinit procedurile parlamentare şi cu asta discuţia se încheie".

×
Subiecte în articol: politic