x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD Arad o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv

PSD Arad o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv

08 Mar 2018   •   17:36
PSD Arad o susţine pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv

Cei 47 de delegaţi care îi vor reprezenta pe social-democraţii arădeni la congresul PSD de sâmbătă o vor susţine pe Viorica Dăncilă în alegerile pentru ocuparea funcţiei de preşedinte executiv al partidului, a declarat, joi, deputatul Dorel Căprar, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad.

 

"Nu este vorba despre relaţiile pe care le-am avea cu o persoană sau cu alta, nu votăm pe simpatii sau antipatii. În urma unei analize foarte serioase, noi am decis că o vom vota pe doamna Viorica Dăncilă, considerând că este absolut firesc şi corect ca premierul desemnat de către PSD să deţină o funcţie importantă în partidul de guvernământ", a spus Dorel Căprar.

În urmă cu două zile, Dorel Căprar a anunţat că PSD Arad îi va susţine pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai partidului, la congresul din 10 martie, pe Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, şi pe Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

La congresul PSD vor fi aleşi 16 vicepreşedinţi ai partidului, câte doi - un bărbat şi o femeie - pentru fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare.

Judeţul Arad face parte din Regiunea Vest, alături de judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara. AGERPRES

×