x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD, atac la adresa lui Orban: Este mitoman, cinic și ticălos

PSD, atac la adresa lui Orban: Este mitoman, cinic și ticălos

27 Iun 2020   •   14:00
PSD, atac la adresa lui Orban: Este mitoman, cinic și ticălos
Sursa foto: Lucian Alecu

Partidul Social Democrat lansează un nou atac la adresa premierului Orban, despre care spune că este „mitoman, cinic și ticălos”, afirmând că „premierul PNL nu e contemporan cu bolnavii cronici care mor din cauza spitalelor închise. Orban și românii trăiesc în două Românii diferite”.

 

„Că este mitoman, românii știau dinainte de a fi președintele PNL. De când a fost ministru al Transporturilor și viceprimar al Capitalei. Minciuna a devenit felul lui de a fi. Că e cinic, românii și-au dat seama de când a devenit premier. Sacrificând pensionari, copii și antreprenori pentru obsesii precum anticipatele sau restricțiile. Că este însă și ticălos, ne arătă acum, negând inuman realitatea spitalelor închise. A ajuns până la a le spune bolnavilor de la cozile umilinței sau celor care și-au pierdut pe cineva drag că mint din interese electorale”, potrivit unei postări publicate pe Facebook de PSD.

PSD susține că „s-a mers prea departe”.

„Orban trebuie să plece! Un premier care își tratează cetățenii drept dușmani publici este cel mai ucigător virus pentru România!”, conchide sursa menționată.

 

×
Subiecte în articol: psd Ludovic Orban