x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD reacționează la REFERENDUMUL cerut de Klaus Iohannis: "Se vrea război româno-român"

PSD reacționează la REFERENDUMUL cerut de Klaus Iohannis: "Se vrea război româno-român"

23 Ian 2017   •   19:23
PSD reacționează la REFERENDUMUL cerut de Klaus Iohannis: "Se vrea război româno-român"

PSD, prin vocea secretarului său adjunct, Codrin Ștefănescu, a anunțat că referendumul propus de președintele Klaus Iohannis are mulți pași de făcut până să se împlinească. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislaţiei în materie penală.

”Referendumul trebuie să treacă prin Parlament. Poate Parlamentul aprobă suspendarea. Sau, se face un alt referendum, în același timp, dacă românii vor să trăiască bine. Poate și Parlamentul să ofere o temă pentru un referendum, și un partid, dacă strânge semnături. Nu e dreptul tău, Iohannis, să încalci Constituția, să protestezi împotriva unui guvern. Tu ești moderator. Ce face el e o campanie electorală oribilă, ridică segmente de oameni împotriva altor segmente. El știe că dacă vrem, mâine, aducem un milion de oameni la Palatul Cotroceni. Se vrea război româno-român. Noi nu vrem să convocăm un miting.”, a spus Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD, la Antena 3.

×