x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD se dă la raportul lui Orban: Printre măsuri de restricții, găsim minciuni și raportări glorioase!

PSD se dă la raportul lui Orban: Printre măsuri de restricții, găsim minciuni și raportări glorioase!

04 Mai 2020   •   22:59
PSD se dă la raportul lui Orban: Printre măsuri de restricții, găsim minciuni și raportări glorioase!
Sursa foto: Foto Lucian Alecu

PSD susține că raportul prezentat luni seara de premierul Ludovic Orban, la 6 luni de guvernare, conține minciuni și raportări glorioase de genul „cincinalului în patru ani și jumătate”. „I-am spune maculatură dacă nu am respecta munca celor care au scris această generoasă nuvelă”, susține PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a afirmat luni seara, după confenrința de presă a premierului, că Ludovic Orban a sfidat din nou Parlamentul.

„Așa cum a hotărât Parlamentul, premierul Orban trebuia să se prezinte în fața aleșilor pentru a susține un raport, la șapte zile după votarea acelei hotărâri. Din păcate au trecut mai bine de două săptămâni, iar premierul a sfidat încă o data Parlamentul. Orban ne arată pe 85 de pagini cum arată o țară condusă de PNL. Guvernul Orban a potențat criza și i-a accentuat efectele: prăbușirea nivelului de trai, sărăcia, șomajul, iar tunurile financiare par a fi la ordinea zilei. I-am spune maculatură acestui raport, dacă nu am respecta munca celor care au colectat datele și care au scris această generoasă nuvelă. Printre măsuri, multe legate de restricții, găsim minciuni și raportări gloriaose de genul cincinalului în patru ani și jumătate al lui Ceaușescu”, a spus Romașcanu.

PSD îi cere premierului să se prezinte în Parlament cu un raport în care să spună câți români au fost testați, cum explică premierul faptul că România se află pe locul al doilea în clasamentul negru al deceselor în Europa Centrală și de Est, câți antreprenori au luat credite garantate de stat, câți români au beneficiat integral de plata șomajului măcar pentru prima lună sau care sunt contractele pentru achiziționarea materialelor de protecție.

„De ce până în prezent Guvernul nu a venit cu un plan contract de măsuri etapizat și foarte clar de relansare a activităților economice. Țările din jurul nostru, Bulgaria de exemplu are un program economic finanțat cu 10-15% PIB, Ungaria împreună cu Banca Națională a Ungariei au un program care ajunge la 18-20% din PIB, de asemenea Polonia 15%, noi până acum am anunțat măsuri care cu greu urcă la 2% din PIB”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: psd critică raportul orban