x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD şi ALDE au semnat un protocol de guvernare

PSD şi ALDE au semnat un protocol de guvernare

19 Dec 2016   •   16:19
PSD şi ALDE au semnat un protocol de guvernare

PSD şi ALDE au semnat, luni, la Palatul Parlamentului, un protocol de guvernare. 

Documentul a fost semnat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi de liderii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin.

Documentul cuprinde trei obiective principale: asigurarea creşterii economice sustenabile şi de noi locuri de muncă, creşterea bunăstării materiale şi a calităţii vieţii şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. 

"PSD şi ALDE vor alcătui un program comun de guvernare prin armonizarea prevederilor din programele lor electorale", se precizează în document. 

De asemenea, având în vedere că grupurile parlamentare ale PSD şi ALDE deţin împreună 250 de mandate, din totalul de 465, Coaliţia de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie PSD-ALDE va propune un candidat unic pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de comun acord, şi va susţine, prin vot, în Parlamentul României, un guvern de coaliţie condus de acesta, a cărui echipă guvernamentală va fi formată din miniştri desemnaţi proporţional de către PSD şi ALDE. 

Grupurile parlamentare ale PSD şi ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor vor constitui o majoritate parlamentară în vederea susţinerii alegerii reprezentanţilor proprii în Birourile permanente ale celor două Camere, în cadrul conducerilor comisiilor permanente, precum şi pentru promovarea iniţiativelor legislative şi proiectelor de lege pentru care cele două partide decid, consultându-se reciproc, să le iniţieze la nivel parlamentar şi guvernamental. 

În protocol, cele două formaţiuni se angajează ca toate numirile politice din ministere, din agenţiile guvernamentale, din aparatul de lucru al Guvernului, din instituţiile ce reprezintă Guvernul în teritoriu să fie făcute proporţional, în baza criteriilor competenţei, integrităţii şi determinării de a realiza obiectivele de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din programul comun de guvernare. 

"Prezentul protocol este încheiat pentru întreaga durată a mandatului parlamentar decembrie 2016 - decembrie 2020", se menţionează în documentul citat.

AGERPRES

×