x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD vs PNL vs UDMR - Trei aspiranţi la conducerea Senatului

PSD vs PNL vs UDMR - Trei aspiranţi la conducerea Senatului

de Aniela Nine    |    21 Oct 2008   •   00:00
PSD vs PNL vs UDMR - Trei aspiranţi la conducerea Senatului

Disputa din PSD privind şefia Senatului s-a tranşat ieri la vot în grupul senatorial. "Candidatul politic" Ilie Sârbu l-a depăşit la mustaţă pe Doru Tărăcilă, "candidatul cu experienţă". În cursă şi-au anunţat intrarea şi alţi candidaţi: Gyorgy Frunda – UDMR şi Radu Câmpeanu – PNL.



Disputa din PSD privind şefia Senatului s-a tranşat ieri la vot în grupul senatorial. "Candidatul politic" Ilie Sârbu l-a depăşit la mustaţă pe Doru Tărăcilă, "candidatul cu experienţă". În cursă şi-au anunţat intrarea şi alţi candidaţi: Gyorgy Frunda – UDMR şi Radu Câmpeanu – PNL.

După o şedinţă de mai bine de două ore, senatorii din grupul PSD au decis: Ilie Sârbu, recomandarea conducerii partidului, a fost preferat pentru candidatura la şefia Senatului în detrimentul lui Doru Tărăcilă, cel lăsat de Nicolae Văcăroiu să exercite interimatul. Scorul din grupul senatorial al PSD a fost unul destul de strâns: 22 de senatori au optat pentru Ilie Sârbu, iar 17 l-au susţinut pe Doru Tărăcilă. Cel de-al treilea candidat al cărui nume se vehiculase până acum, Şerban Nicolae, susţinut de Ion Iliescu, a renunţat însă în timpul discuţiilor din cadrul grupului, nemaiajungând astfel la proba votului. "Votul strâns arată valoarea noastră, a lui Tărăcilă şi a mea", a comentat imediat după şedinţa grupului Ilie Sârbu. Preşedinte interimar al Senatului, Doru Ioan Tărăcilă, nu consideră că a fost vorba de o înfrângere, având în vedere şi numărul mare de voturi exprimate în favoarea sa.

PE SĂPTĂMÂNA VIITOARE

Lupta pentru conducerea Senatului nu s-a tranşat însă ieri decât în grupul senatorial al PSD. Asta pentru că, deşi Mircea Geoană anunţa ieri-dimineaţă că şefia Senatului revine "natural" PSD, conform algoritmului, ulterior, PNL şi UDMR şi-au anunţat propriii candidaţi: Radu Câmpeanu, respectiv Gyorgy Frunda. Tocmai de aceea votul în plen, iniţial anunţat pentru azi, a fost amânat pentru săptămâna viitoare, probabil marţi. "E o funcţie politică, şi la nivelul conducerii partidului şi a grupului vor avea loc negocieri cu ceilalţi lideri de grupuri, pentru a obţine susţinerea pentru candidatul PSD", a explicat preşedintele interimar, Doru Tărăcilă. El a apreciat că este firesc să existe astfel de negocieri, în condiţiile în care pentru desemnarea preşedintelui Senatului este necesară o majoritate calificată de 68 de voturi. "Nu cred că acum trebuie să fugim astăzi la plen, să facem circ şi să repetăm de mai multe ori votul, pentru că nu avem cvorum", a spus Tărăcilă. Până la şedinţa de săptămâna viitoare, PC a anunţat deja că îl va susţine pe Ilie Sârbu, în timp ce PRM şi-a anunţat disponibilitatea pentru negocieri. PD-L, în schimb, nu luase ieri o decizie fermă în privinţa desemnării sau nu a unui candidat. Tot în şedinţa de plen de ieri, Nicolae Văcăroiu a venit în faţa senatorilor pentru a-şi prezenta demisia şi a-şi lua "la revedere" de la aceştia. A fost atât de emoţionat, încât a părăsit tribuna fără a rosti cuvintele necesare: "Îmi dau demisia". După câţiva paşi însă a revenit la tribună şi a rostit zâmbind cuvintele de final din funcţia de preşedinte al Senatului: demisionez.

Test liberal

Prin soluţia candidatului propriu, liberalii încearcă să pună în încurcătură grupul PD-L, care ar fi avut de ales între un candidat PNL şi unul PSD. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a fost cel care l-a propus pe Radu Câmpeanu. La finalul şedinţei BP, Haşotti a declarat că PNL nu a negociat cu alte partide postul de preşedinte al Senatului şi a explicat că, în urma demisiei lui Văcăroiu, orice grup parlamentar poate depune candidaturi pentru ocuparea lui. Doar în cazul revocării postul ar fi rămas partidului care l-a deţinut. (M.I.A)

×