x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Puci in PD

Puci in PD

01 Feb 2005   •   00:00

POLITIC
Cozmin Gusa a fost ieri pe punctul de a-si pierde functia de lider al grupului parlamentar de la Camera Deputatilor, singura sa functie in partid.
OANA STANCU

DUPA RAZBOI. Cozmin Gusa sustine ca "a fost o discutie corecta, linistita" si ca deputatii PD au decis sa ceara conducerii renuntarea la criteriul vechimii in partid
Amenintari, acuze, complot esuat. Asa a inceput pentru PD sesiunea parlamentara. La sedinta de grup de la Camera Deputatilor nu prioritatile legislative au fost subiectul fierbinte, ci un puci pus la cale de conducerea partidului pentru inlaturarea din functia de lider al grupului parlamentar a lui Cozmin Gusa.

Demersul este mai amplu, fiindca fara functia in cauza Gusa ar ramane un simplu deputat. Urmatorul pas ar fi iesirea totala a lui din prima linie a partidului, prin iesirea din Biroul Permanent National. Gusa este acolo in doua calitati: cea de lider de grup si cea de imputernicit national, dupa intrarea lui in partid, functia fiind primita onorific de la Basescu. In curand vor fi noi alegeri pentru Biroul Permanent, iar fara functia de lider, Gusa ar disparea din conducerea PD.

DE CE? Ce sa aiba insa liderii PD cu Cozmin Gusa? In urma cu jumatate de an, chiar Traian Basescu intentiona sa-l dea afara din partid, acuzandu-l ca face jocuri impotriva partidului si ca plateste articole de presa impotriva propriilor colegi. Apoi s-a vehiculat ca Traian Basescu urma sa-i propuna o functie la Cotroceni tot pentru a-l scoate din partid. Gusa a refuzat.

Din postura de lider de grup incepe sa-si consolideze propriul grup in partid, incercand sa-i atraga alaturi de fidelii Aurelian Pavelescu, Roberta Anastase, Lavinia Sandru si Dorin Iacob pe tinerii deputati PD, o grupare neafiliata nici unuia din liderii vechi ai partidului si care vine in forta catre conducerea PD.

Aici intervin greii partidului cu miscarea intreprinsa ieri. Un astfel de grup la indemana lui Gusa ar fi o masa de manevra. Posibila lor plecare din partid ar lasa Coalitia fara majoritate parlamentara. Radu Berceanu gaseste astfel solutia indepartarii lui Gusa: statutul prevede ca functia de lider de grup nu poate fi detinuta de cineva care nu are o vechime de cel putin doi ani in partid.

ACUZATII. Cum lui Gusa trebuia sa i se aduca totusi si un cap de acuzare, pedistii vorbeau ieri despre prea desele intalniri ale acestuia cu anumiti membri PSD, printre care si Victor Ponta, sau despre articolele de presa pe care le sugereaza, documenteaza sau plateste de-a dreptul. Gusa il avertizeaza pe Adriean Videanu ca azi in presa ar urma sa apara un material despre o hotarare a Guvernului Nastase prin care firma lui Videanu era improprietarita cu anumite zone de exploatare a marmurei din judetul Hunedoara. Videanu i-a reprosat lui Gusa ca el lanseaza aceste articole, sustin surse din partid, si a explicat ca zonele se afla in exploatarea Marmosim de 80 de ani, iar Guvernul Nastase era obligat de lege sa ia hotararea in cauza.

In apararea colegului sau de "bisericuta", Aurelian Pavelescu a amenintat ca daca Gusa va fi schimbat, el va face o conferinta de presa in care va povesti cum au fost pusi ministrii PD. Cu atac la Basescu, despre care se spune ca ar fi la baza demersului impotriva lui Gusa.

Pana la urma, Gusa a ramas in functie dupa ce s-a votat pentru acceptarea sau nu a prevederii din statut legata de vechime. Discutia va fi reluata insa azi in Biroul Permanent.
×
Subiecte în articol: politic partid guşă