x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: Firea nu are de ce să fie îngrijoarată dacă soţul ei nu a comis nicio ilegalitate

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: Firea nu are de ce să fie îngrijoarată dacă soţul ei nu a comis nicio ilegalitate

14 Apr 2014   •   12:42
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei: Firea nu are de ce să fie îngrijoarată dacă soţul ei nu a comis nicio ilegalitate

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Bogdan Oprea, afirmă că senatoarea PSD Gabriela Firea nu are de ce să se simtă îngrijorată sau intimidată dacă soţul său, primarul Florentin Pandele, nu a comis nicio ilegalitate în procesele de retrocedare şi restituire.

"Referitor la îngrijorările exprimate de doamna senatoare Gabriela Firea cu privire la declaraţia de aseară a preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, dorim să o asigurăm pe doamna senatoare că România este un stat de drept şi că, dacă soţul domniei sale nu a comis nicio ilegalitate în procesele de retrocedare şi de restituire pe care le-a aprobat ca primar al oraşului Voluntari, atunci nu are de ce să fie îngrijorată sau să se simtă intimidată", a declarat Bogdan Oprea pentru Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, la Realitatea TV, că terenurile de la Nana au fost achiziţionate "cinstit", fiind vorba despre o tranzacţie realizată între două persoane private.

"Acolo a fost o cumpărare cinstită, cu credit luat de la o firmă care anunţa că vrea să vândă terenul la un preţ care e preţul pieţei şi cu asta basta. Nu este un teren primit de la primărie sau din altă parte. Dacă sunt suspiciuni, aţi văzut Corpul de Control harnic a trimis o sesizare la Parchet. (...) Eu susţin că e o achiziţie corectă pentru că nu a avut niciun intermediar la mijloc, nu a fost nimic care să ţină de primărie, de Prefectură. Pur şi simplu, a fost vânzare cumpărare între două persoane private - fiica mea şi italianul", a spus Băsescu.

Şeful statului a declarat că atât el, cât şi fiica sa sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru orice investigaţie legată de acest subiect.

El a mai spus că senatorul Gabriela Firea 'mai bine să se uite pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu-i atentă'.

"Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a mai spus Băsescu.

×