x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Purtătorul de cuvânt al PSD, despre Laszlo Tokes: Are o gândire primitivă!

Purtătorul de cuvânt al PSD, despre Laszlo Tokes: Are o gândire primitivă!

28 Iul 2013   •   15:43
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre Laszlo Tokes: Are o gândire primitivă!

Purtătorul de cuvânt al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan, consideră că prin afirmaţiile referitoare la protectoratul asupra Transilvaniei Laszlo Tokes demonstrează că are "o gândire primitivă".

"Laszlo Tokes nu face decât să demonstreze o dată în plus că are o gândire primitivă! Trăieşte în altă epocă, în vremea protectoratelor, nu înţelege lumea de astăzi, construcţia Uniunii Europene, valorile în care credem cu toţii. Culmea ironiei, el este nu numai europarlamentar, ci şi un fost vicepreşedinte al Parlamentului European", a afirmat, la RFI, Cătălin Ivan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, "românii trebuie să ştie că şi în Parlamentul European Laszlo Tokes s-a făcut de foarte multe ori de râs şi nu mai este luat de absolut nimeni în serios". "Eu sunt în Comisia de cultură împreună cu Laszlo Tokes şi vă spun că s-a făcut de râs şi acolo şi nu mai crede nimeni în ceea ce spune", a adăugat Ivan.

Europarlamentul Laszlo Tokes i-a cerut, sâmbătă, premierului Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, să creeze un sistem de cooperare naţională în aşa fel încât să ofere protectorat Transilvaniei, aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud.

×