x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Puterea şi-a impus oamenii în instituţiile subordonate Parlamentului

Puterea şi-a impus oamenii în instituţiile subordonate Parlamentului

de Aniela Nine    |    27 Sep 2011   •   21:00

Dupa un scandal de aproape doua ore, in care opozitia si puterea s-au jignit reciproc si si-au aruncat in cap articole din regulamentul sedintelor comune, puterea a reusit sa-i treaca prin Parlament, prin propriul vot, persoa­ne­le pe care le propu­sese pentru mai multe institutii su­bor­donate Parlamentului, precum Avo­catul Po­po­ru­lui, Curtea de Conturi, Comisia de Su­pra­veghere a Sistemului de Pensii Private, Consiliul Na­ti­o­nal de Valori Mo­bi­liare, Co­mi­sia de Supraveghere a Asi­gurarilor. Scan­­­­da­lul a izbucnit mai intai in co­mi­siile de bu­get, un­de opozitia a con­testat legalitatea rapoartelor intocmite pentru can­didatii la Curtea de Conturi si Comisia de Su­pra­ve­ghere a Asi­gurarilor (CSA), pe motiv ca se­din­ta nu fusese con­vo­cata legal si cvo­rumul de se­din­­ta nu era respectat.

Comisiile au adoptat ra­poartele respective in absenta liberalilor, care au parasit sala de sedinta dupa ce au acuzat-o pe presedinta comisiei, Maria Barna (UNPR), ca-i 'o papusica trasa de sfori, care nu executa decat comenzi', fara sa cunoasca regulamentele. Ulterior, scandalul a conti­nuat in plenul comun, opozitia cerand scoa­te­rea de pe ordinea de zi a punctelor care vi­zau numirile la Curtea de Conturi si CSA, avertizand ca, in cazul in care se vor face aceste nu­miri, ele vor fi ile­gale, iar respectivii vor putea fi oricand con­tes­tati. Cum la mo­men­tul votului opo­zitia nu si-a mai sustinut pro­pu­ne­rea de scoa­te­re de pe ordinea de zi, cererea a fost respinsa, ulterior opozitia in­cer­cand fortarea suspendarii se­din­tei din lipsa de cvorum prin pa­ra­sirea salii de plen. Nici aceasta stratagema nu a avut succes, caci pre­sedintele de se­dinta, Ioan Ol­tean (PDL), a in­vo­cat un articol re­gulamentar care ii permitea sa nu verifice cvorumul. Sedinta a con­tinuat, dar in absenta opozitiei, care a parasit sala, alesii puterii votand candidatii nominalizati.

Astfel, in functia de Avocat al Poporului a fost desemnat candidatul PDL Gheorghe Iancu, care a intrunit 216 voturi pentru, pe cand candidatul PSD Valer Dorneanu a intrunit doar 13 voturi pentru.

La Curtea de Conturi au fost alesi de asemenea candidatii Puterii: din partea PDL Ion Hurjui 233 voturi pentru, doua impotriva, Carmen Stanescu 228 pentru si 3 impotriva, Lucian Negrea 232 pentru si 3 impotriva, Pelea Aurora Marta 231 pentru si 4 impotriva, din partea UDMR deputatul Petre Lakatofl 231 pentru si 4 impotriva, iar din partea UNPR drept vicepresedinte al Curtii de Conturi Anton Ion cu 232 voturi pentru si 3 contra.

×
Subiecte în articol: politica parlament opozitie udmr unpr PDL