x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Quayle acuza - Trafic de droguri la Marea Neagra

Quayle acuza - Trafic de droguri la Marea Neagra

de Aniela Nine    |    18 Feb 2006   •   00:00
Quayle acuza - Trafic de droguri la Marea Neagra

Aproximativ 80% din heroina consumata pe strazile Londrei este traficata prin regiunea Marii Negre, a declarat ieri ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, la Conferinta internationala privind dezvoltarea infrastructurii in zona Marii Negre in noul context euro-atlantic.
Vorbind despre problemele cu care se confrunta regiunea Marii Negre, probleme care afecteaza nu numai securitatea si stabilitatea sa, dar si pe cea a zonelor invecinate, ambasadorul britanic a exemplificat cu traficul de arme, droguri si persoane, cu crima organizata si cu resursele internationale de energie. "Europa abia incepe sa se trezeasca la realitatea faptului ca, in mai putin de zece luni, o noua, foarte importanta granita maritima va deveni parte a Uniunii Europene", a spus Quayle, conform Mediafax, referindu-se la zona Marii Negre.

SIMILITUDINI. "Presedintele Basescu trage de cateva luni un semnal de alarma catre comunitatea internationala asupra importantei Marii Negre. Consider ca presedintele are dreptate", a spus ambasadorul britanic, precizand insa ca nu doreste sa vorbeasca prea mult despre coruptie. "Este clar insa ca Romania incearca acum, cu curaj, sa rezolve aceasta problema care i-a afectat de multi ani reputatia internationala", a spus Quinton Quayle.

×
Subiecte în articol: politic mării negre