x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu Stroe: Actualizarea listelor electorale este de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională

Radu Stroe: Actualizarea listelor electorale este de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională

19 Aug 2012   •   09:24
Radu Stroe: Actualizarea listelor electorale este de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională

Ministrul delegat al Administratiei, Radu Stroe, a declarat duminica, referitor la actualizarea listelor electorale, ca s-au primit toate datele din teritoriu si ca acestea sunt de natura sa rastoarne situatia de la Curtea Constitutionala (CC) in legatura cu referendumul din 29 iulie.

Potrivit lui Stroe, ultimele date necesare pentru actualizarea listelor au fost primite in cursul noptii de sambata spre duminica si ca urmatoarea etapa este centralizarea acestora.

Intrebat daca rezultatele acestor demersuri sunt natura sa rastoarne situatia de la Curtea Constitutionala, ministrul delegat al Administratiei a raspuns: "Da".

Radu Stroe a mai spus ca, in cadrul procesului de actualizare a listelor, au fost depistate persoane cu actele de identitate expirate "nu de o luna, doua, ci de doi, cinci sau sapte ani".

Tot ministrul delegat al Administratiei, Radu Stroe, a raspuns, sambata, unei intrebari privind eventuale schimbari majore care ar putea aparea dupa centralizarea datelor din teritoriu, spunand ca "va fi interesant".

Ministrul delegat pentru Administratie nu a precizat in ce ar consta eventualele schimbari majore pe listele electorale permanente, in urma actualizarii, rezumandu-se sa afirme: "Va fi interesant, veti vedea".

Ministrul Administratiei si Internelor, Mircea Dusa, a declarat, tot sambata, ca actiunea de strangere a datelor din teritoriu necesare pentru documentele cerute de Curtea Constitutionala, in legatura cu referendumul, va continua pana luni, cand se spera ca aceasta va fi finalizata.

Dusa a mai spus ca, tot luni, ar urma sa fie redactate respectivele documente, in urma centralizarii informatiilor privind listele electorale permanente.

Intrebat despre posibilitatea ca PDL sa boicoteze actualizarea listelor, Dusa a spus: "Nu cred ca cei de la PDL pot sa boicoteze o actiune legala, dispusa de Curtea Constitutionala".

Curtea Constitutionala a admis, in 14 august, solicitarea formulata de presedintele suspendat, Traian Basescu, de preschimbare a termenului sedintei CC la care va fi decisa validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivand instabilitarea politica si impactul asupra economiei.

Mediafax

×