x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu Stroe: Destrămarea USL a fost o gravă greşeală

Radu Stroe: Destrămarea USL a fost o gravă greşeală

de Agerpres    |    03 Apr 2014   •   22:53
Radu Stroe: Destrămarea USL a fost o gravă greşeală

Vicepreşedintele PNL Radu Stroe spune că destrămarea USL a fost o mare greşeală, survenită din lipsa de încredere care s-a dezvoltat între Crin Antonescu şi Victor Ponta.

Stroe, invitat la emisiunea "Ediţie specială", de la Antena 3, spune că motivele lipsei de încredere îi scapă.

"Nu am venit aici să-l atac pe liderul de partid. Eu cred că în momentul în care s-a produs fractura, a cărei motivaţii încă nu o găsesc, este o gravă greşeală", a spus Radu Stroe.

Acesta a amintit că în perioada în care era ministru M.A.I., a afirmat că cel care va rupe USL va fi "un om mort, (...) în sensul că va pierde în faţa electoratului".

"Nu poţi să faci opoziţie doar pentru că te-ai hotărât să pleci de la guvernare", a spus Radu Stroe.

Acesta a arătat că USL s-a născut din "nişte realităţi triste", în jurul prieteniei dintre cei doi lideri, Crin Antonescu şi Victor Ponta, dar care avea un interes major: acela de a "demantela regimul Băsescu".

Fostul ministru de Interne a afirmat că cea mai mare dezamăgire a sa este aceea că, prin dezbinarea USL-ului, s-a pierdut din vedere electoratul. "Noi am venit cu un proiect de ţară, şi nu poţi face un proiect de ţară pe 4 ani de zile", a declarat Radu Stroe. 

Vicepreşedintele PNL s-a referit şi la afirmaţia lui Klaus Iohannis, care spunea că Crin Antonescu nu trebuie să demisioneze în cazul în care PNL obţine sub 20% în alegerile europarlamentare.

"Domnul Iohannis are doar un an ca membru al Partidului Liberal. În aceste condiţii cred că îi este permis să facă erori de judecată", a spus Stroe.

×
Subiecte în articol: USL radu stroe