x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rădulescu Vs. Boc: Scurtcircuit în pd-l

Rădulescu Vs. Boc: Scurtcircuit în pd-l

de Oana Stancu Zamfir    |    12 Feb 2008   •   00:00

Conducerea PD-L a taxat rema­nierea Cabinetului ca fiind o “dovadă de neseriozitate” din partea premierului.

Conducerea PD-L a taxat rema­nierea Cabinetului ca fiind o “dovadă de neseriozitate” din partea premierului. “Nu face altceva decât să adâncească instabilitatea guvernamentală; încearcă să rezolve o pro­blemă creând o altă problemă, la Apărare. Este o dovadă a stării de degringoladă în care se află PNL, a incapacităţii acestuia de a avea resurse umane capabile să ocupe fotolii ministeriale”, a declarat liderul formaţiunii, Emil Boc. Potrivit acestuia, premierul e obligat de decizia Curţii Constituţionale să se consulte cu preşedintele înainte să înainteze oficial propunerile de miniştri. Li­derul deputaţilor PD-L, Cristian Rădulescu, are însă o altă părere. El a lăudat numirea lui Radu Stroe la apărare, întrucât are “un background bun pentru acest minister”. “Ceea ce sper eu este ca cei doi (Teodor Meleşcanu şi Radu Stroe – n.r.) să reprezinte un plus de va­loa­re pentru actualul Guvern, care nu străluceşte, pe medie, pe competenţă şi autoritate”, a afirmat Rădulescu.

Cât despre anunţul lui Mircea Geoană legat de boicotarea oricăror legi iniţiate de Cabinet, Theodor Stolojan şi Vasile Blaga, au luat în derâdere declaraţia, arătând că PNL şi PSD sunt “surori”, iar guvernul este dat în franciză liberalilor.

×
Subiecte în articol: politic