x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ralu Filip - Solutii impotriva poluarii si a mizeriei

Ralu Filip - Solutii impotriva poluarii si a mizeriei

29 Mar 2005   •   00:00

Candidatul independent la Primaria Capitalei, Ralu Filip, a vizitat ieri trei spitale bucurestene, Fundeni, Budimex si Polizu, interesul sau axandu-se pe aspectul exterior al acestora.

"In cazul in care voi ajunge primar, voi strange mizeria din jurul acestor spitale si voi reface spatiile verzi pe cheltuiala municipalitatii. De asemenea, voi reface spatiile verzi de la spitalele Grigore Alexandrescu, Colentina si Bals", afirma Ralu Filip. El a vizitat impreuna cu cativa specialisti si locuri in care se desfasoara activitati poluante. Potrivit lui Ralu Filip, specialistii estimeaza ca in jur de 10% din suprafata orasului poate fi transformata in parcuri, parcari, locuinte pentru tineri, gradinite si scoli daca, pe de o parte, anumite activitati economice vor fi mutate in afara orasului, iar pe de alta parte vor fi demolate cladirile parasite. "In acest fel, vom face rost de spatiul necesar pentru astfel de proiecte si vom scapa de o sursa importanta de poluare si mizerie", explica Ralu Filip.

PARCARI. In opinia sa un alt mijloc de a face rost de spatiu este micsorarea trotuarelor, care, in unele zone precum Stefan cel Mare, Colentina, sunt supradimensionate. El considera ca reducerea latimii trotuarelor la 5-6 m ar permite amenajarea de parcari pe ambele sensuri. "Sa fie trotuare de 5 metri, dar numai pentru oameni. In acest fel, si benzile de trafic ar fi mai curate. In cateva luni ar putea fi gata, bineinteles facandu-se toate lucrarile pe baza de licitatie", afirma Ralu Filip.

El s-a gandit totodata si cum sa aduca mai multi bani in vistieria Primariei. "Daca voi fi ales primar, nu voi mai face ce a facut fostul primar cu publicitatea outdoor si cu chioscurile de ziare, sa le acord fara licitatie, prin incredintare. Aceasta procedura este si incorecta si suspecta de coruptie si afecteaza veniturile Primariei. Daca se organizeaza licitatie, Primaria ar obtine mult mai multi bani", spune candidatul independent. Pe de alta parte, Ralu Filip si-a exprimat regretul profund pentru drama celor trei ziaristi romani rapiti in Irak si considera ca nici un efort de orice natura nu trebuie precupetit pentru a-i aduce teferi acasa. (Gabriela Antoniu)

×
Subiecte în articol: politic ralu filip