x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan (PNL): Primul procuror european va fi român

Raluca Turcan (PNL): Primul procuror european va fi român

27 Feb 2019   •   13:39
Raluca Turcan (PNL): Primul procuror european va fi român

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat miercuri, în contextul votului din Comisia LIBE a PE pentru Laura Codruţa Kovesi, că "ceea ce PSD - ALDE consideră că nu este bun pentru România, statele europene consideră că este bun pentru UE".

"Primul procuror european va fi român. Felicitări Laura Codruţa Kovesi! Iată dovada că profesionalismul, normalitatea şi bunul simţ pot învinge în faţa analfabetismului şi a corupţiei.
Guvernul Dragnea - Dăncilă - Toader s-a făcut din nou de râs în toată Europa. Ceea ce PSD - ALDE consideră că nu e bun pentru România, statele europene consideră că este bun pentru Uniunea Europeană! Kovesi a fost demisă în România, fără să se poată apăra, deşi DNA o bună perioadă a dat speranţa că în România corupţia poate fi învinsă. Mult succes Laura Codruţa Kovesi!", a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Kovesi a obţinut miercuri cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile de marţi pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European.

Kovesi a primit 26 de voturi, fiind urmată de candidatul francez Jean-Francois Bohnert, cu 22 de voturi, şi de candidatul german Andres Ritter, cu un vot, a anunţat Comisia de libertăţi civile (LIBE) pe contul său de Twitter.

Marţi, în Comisia pentru control bugetar (CONT), Laura Codruţa Kovesi a obţinut 12 voturi, fiind urmată de Jean-Francois Bohnert - cu 11 voturi şi de Andres Ritter - cu un vot.

Propunerea celor două comisii va fi acum trimisă Conferinţei Preşedinţilor şi preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan