x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan: PNL şi UDMR pot folosi atuul PPE în beneficiul cetăţenilor de etnie română şi maghiară

Raluca Turcan: PNL şi UDMR pot folosi atuul PPE în beneficiul cetăţenilor de etnie română şi maghiară

22 Feb 2019   •   17:50
Raluca Turcan: PNL şi UDMR pot folosi atuul PPE în beneficiul cetăţenilor de etnie română şi maghiară

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat vineri, la Congresul UDMR, că apartenenţa celor două formaţiuni la Partidul Popular European (PPE) poate fi în beneficiul cetăţenilor, indiferent de etnie, români sau maghiari.

"Suntem, PNL şi UDMR, colegi în cea mai puternică familie politică din UE, PPE. (...) Ca parte a PPE, PNL şi UDMR au un atu pe care nicio altă forţă politică din România nu-l are. PPE are prima şansă să conducă Parlamentul European şi Comisia Europeană după anul 2019 şi reprezintă forţa politică de care va depinde viitorul Europei, forţa politică ce va da ora exactă în UE. Ca parte a PPE, PNL şi UDMR pot folosi acest atu în beneficiul cetăţenilor, fie ei români sau maghiari", a spus Raluca Turcan, în mesajul transmis din partea PNL în deschiderea Congresului.

Aceasta a mai spus UDMR şi PNL au fost parteneri de discuţii şi guvernare în moment importante pentru România.

"UDMR a fost un partener de discuţii şi de guvernare pentru PNL, chiar în momentele cele mai importante pentru România. Am contribuit împreună la democratizarea scenei politice şi a societăţii de după anii '90 (...), împreună la guvernare cu UDMR am adus România în UE şi astfel am decis parcursul occidental al ţării noastre. (...) Cred că valorile şi principiile care ne-au unit atunci sunt la fel de puternice şi acum. Vom avea o ţară cu un standard de viaţă similar celorlalte ţări din UE doar cu condiţia unei guvernări eficiente şi a unor programe eficiente pentru toţi cetăţenii", a menţionat prim-vicepreşedintele PNL.

La Cluj-Napoca are loc, vineri şi sâmbătă, Congresul UDMR, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte, singurul candidat fiind Kelemen Hunor. La manifestare participă aproximativ 1.200 de delegaţi şi invitaţi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan