x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rândurile parlamentarilor PDL se răresc dramatic: deputatul Uricec pleacă la PSD, iar senatorul Sbârciu la PC

Rândurile parlamentarilor PDL se răresc dramatic: deputatul Uricec pleacă la PSD, iar senatorul Sbârciu la PC

23 Apr 2012   •   14:13
Rândurile parlamentarilor PDL se răresc dramatic: deputatul Uricec pleacă la PSD, iar senatorul Sbârciu la PC

Deputatul PDL Eugen Uricec a declarat luni in plenul Camerei Deputatilor ca demisioneaza din grupul PDL si se alatura grupului PSD. Si tot luni, senatorul Ioan Sbirciu a anuntat ca a demisionat din PDL si ca va activa in cadrul PC.

"Multumesc foarte mult grupului pentru modul in care am fost primit. Este o optiune personala. Multumesc foarte mult. Voi activa in cadrul Partidului Conservator", a precizat senatorul, ales in 2008 pe listele PDL in Colegiul Bistrita Nasaud.

Uricec, care este deputat de Suceava, a anuntat ca trece de la PDL la PSD din "motive personale"

Uricec a fost in perioada 2001-2007 presedinte al Partidul Democrat Suceava, iar intre 2007 si 2008 a fost vicepresedintele organizatiei PDL Suceava.

Chiar si asa, liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat ca puterea nu are probleme cu majoritatea in Camera Deputatilor si a aratat ca niciun parlamentar din PDL nu va vota motiunea de cenzura, iar cei care au plecat din partid sunt tradatori.

El a aratat ca niciun parlamentar PDL nu va vota motiunea de cenzura si ca nu va exista ocazia de a vedea un parlamentar al partidului in aceasta ipostaza, mai ales ca "toata lumea va fi in banci".

"Eu stiu ca nu voteaza motiunea niciun fel de parlamentar care exista in PDL", a precizat Toader.

Intrebat ce risca parlamentarii PDL care ar vota motiunea, Toader a spus: "Nu veti avea ocazia sa vedeti".

"Toata lumea va fi in banci. Motivez acest lucru prin faptul ca, atunci cand Guvernul Ungureanu a trecut de Parlament, a trecut cu PSD si PNL in banca si ei au spus: «Vreti sa va treceti Guvernul, faceti-va majoritatea». Acum la fel, noi spunem: «Vreti sa picati Guvernul, faceti majoritatea». E asa de simpla ecuatia", a explicat Toader.

El a mai spus ca "dezertarile din PDL sunt tradari".

"Este treaba celor care au acceptat sa primeasca tradatori. Vreo trei ani si ceva au ridicat standardele loialitatii, ale necesitatii ca fiecare partid sa aiba parlamentarii lui, dar cand e interesul se uita de asa ceva. Pentru mine, cine tradeaza nu are niciun fel de respect, indiferent ca pleaca de colo sau de dincolo", a mai spus Toader.

Intrebat daca Petru Filip este tradator, Toader a raspuns: "Daca pleaca din PDL, da. Pentru mine, daca pleci din partidul care te-a promovat, esti tradator".

Liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa, a declarat, luni, ca s-ar putea ca de marti puterea sa nu mai aiba majoritatea nici in Camera Deputatilor, aratand ca pana acum grupul PSD are 90 de deputati, PNL are 58 si o sa mai apara solicitari din partea parlamentarilor puterii de a trece la opozitie.

×
Subiecte în articol: deputat senatori dezertare PDL